There is still time to make a year-end contribution to the ARS DOR Association! Through its grants and services the ARS DOR works to keep the arts at the center of our lives and our communities. Your contribution will ensure that this work continues and that the arts remain a vital part of our life in Moldova. Donate today!

ARS DOR is a Centre of Art and Professional Development that promotes culture as an important factor for political, social, economical and cultural reintegration of Moldovan society to the European platform. The mission of ARS DOR is to contribute to development and promotion of the cultural sector of the Republic of Moldova, bringing it in line with the European standards.
If you’ve already sent in your contribution, thank you for supporting the arts in Moldova!

Best wishes and Happy New Year!

Ghenadie Sontu
Executive Director

THE COUNTER REALIST

În perioada cuprinsă între 15 decembrie 2011 şi 12 ianuarie 2012, galeria Prospekt în colaborare cu asociaţia culturală Oblica prezintă la Palatul Ştirbei, situat pe Calea Victoriei la nr. 107, un solo show ca o contra realitate: în cadrul proiectului The Counter Realist, artistul basarabean Andrei Gamarţ construieşte un storyboard al subconştientului propriu, în care perspectivele interioare prezintă o realitate invertită, în care gândurile trasează un univers colateral, iar visele descriu o poveste fără sfârsit despre viaţă şi artă. În această atmosferă bizară, ca de crepuscul, structurile interne ţin locul faptelor, realităţile alternative de dincolo de concret sunt teritoriul subiectului, iar experienţele personale modificatoare trecute şi viitorul auto-prezis compun timpul reprezentării.

Aspectul general tenebros suprarealist al lucrărilor este dublat şi de instalaţia ca o scenografie interactivă pe care Andrei Gamarţ a conceput-o special pentru Palatul Ştirbei, prin care publicul este forţat sa intre, la propriu, în viziunea onirică a artistului: folia neagră care acoperă suprafaţa de călcare şi, care indică traseele de vizitare în interiorul spaţiului expoziţional ranforsează şi susţine astfel, dimensiunea realismului magic a întregului proiect.

Ansamblul de lucrări, subiectele lor complicate şi epica lor alambicată, titlurile lungi şi lirice, maniera de prezentare a acestora şi spaţiul ales pentru show-ul artistului (un monument istoric de secol 19), toate converg către noţiunea de contra realism, iar din acest punct de vedere, expoziţia lui Andrei Gamarţ reprezintă un contrapunct faţă de mainstream-ul artei contemporane româneşti, o contra poziţie în raport cu producţia de artă conceptuală sau de observaţie realistă împachetată în spaţii white cube sau locaţii postindustriale.

Dincolo de tema principală, aceea a realităţilor alterate, dar în relaţie strânsă cu demersul de autocunoaştere, de problematizare a sinelui, proiectul The Counter Realist prezintă în egală masură, rezultatele artei ca metodă prin care artistul îşi caută identitatea în cadrul existenţei umane şi, în cele din urmă, forma proprie de iluminare: din această perspectivă, expoziţia reprezintă jurnalul unui contra realist, un sinopsis al evenimentelor cruciale, fondatoare, care definesc sensul vieţii pentru Andrei Gamarţ.
Adina Zorzini

Click here for the full list of candidates.
A big thank you to all applicants for their interest!
The main objectives of this innovative programme of training and coaching in cultural management are:

- To develop skills and abilities that are crucial in project management and cultural diplomacy;

- To acquaint with the standards and practices that characterize one of the most sophisticated and competitive cultural markets in the world

- To learn the working practices and procedures of the Romanian Cultural Institute.

The residency begins with an intensive theoretical and practical training at ICR London and at a British cultural partner institution. Afterwards, the residents will work within our team on cultural projects in different areas: literature, music, dance etc.
When: January-December 2012
Where: Romanian Cultural Institute London

ARS DOR under the direction of Ghenadie Sontu, is an organization that regularly visits the orphanages providing art classes as a vehicle for the children to express what is in their hearts ~ the rejection, abandonment and loss they have experienced. In the process of exercising newly found creative gifts, the orphans begin to discover their identity, as precious and valued.

Art therapy is a respected and effective method for dealing with childhood trauma. In the creative environment of art classes, leaders assess the psychological state of the children and work to build a sense of identity as well as hope and a future.

An exuberant display of the artwork of these children is on display at New Moon. 150 Cherry Street Inc. is sponsoring this awareness and fundraising event for the benefit of ARS DOR and the orphans of Moldova. If you are interested to learn more about this program please contact michaelbeer@150cherryst.org.

Scopul proiectului este crearea unor modele de reorganizare a caselor de cultură în centre de furnizare de servicii culturale pentru populatie în bază de parteneriat şi cooperare între instituţiile de cultură, organizaţiile ce reprezintă sectorul civic şi instituţiile Administraţiei Publice.

Reorganizarea activităţii caselor de cultură presupune în primul rînd că strategia de funcţionare a acestor instituţii se bazează pe necesităţile culturale ale comunităţii. Casa de cultură ar trebui să fie implicată în rezolvarea problemelor reale ale populaţiei, ceea ce ar putea fi asigurat printr-o gestionare eficientă şi un parteneriat stabil. În cele din urmă, o astfel de instituţie este capabilă să iniţieze proiecte culturale, să sprijine iniţiative civice şi să contribuie la sporirea standardelor de viaţă ale cetăţenilor.

La încheierea proiectului vor fi constituite premise pentru crearea, în baza caselor de cultură, a şase centre moderne de prestare a serviciilor culturale. Aceste instituţii vor contribui eficient la dezvoltarea comunităţilor rurale sau a centrului raional, vor introduce metode moderne de management, vor crea platforme pentru abordarea transparentă a problemelor existente.

Proiectul va fi implementat pe durata a doi ani. Persoanele care vor reprezenta instituţiile selectate pentru participare în proiect vor asista la un curs de formare în domeniul antreprenoriatului cultural compus din 4 sesiuni şi o deplasare de documentare în străinătate, după care vor elabora proiectele de reorganizare a activităţii caselor de cultură pe care le reprezintă şi vor beneficia de granturi pentru realizarea proiectelor propuse.

În cadrul acestui concurs se vor examina doar cererile de participare bazate pe parteneriat între casa de cultură (din sat sau raion), o organizatie neguvernamentală (locală sau centrală) şi administraţia publică (locală sau raională). Astfel, cererea de participare în proiect trebuie să fie o decizie colectivă structurilor menţionate mai sus.

În procesul de examinare a cererilor vor fi luate în considerare capacităţile instituţionale şi înţelegerea reciprocă între membrii echipei, precum şi nivelul coincidenţei viziunilor şi scopurilor solicitanţilor cu obiectivele proiectului. Toate cererile depuse vor fi analizate şi sub aspectul îndeplinirii criteriilor de competenţă necesare pentru punerea în aplicare a obiectivelor proiectului.

Dosarele depuse trebuie să conţină setul de documente menţionat în anunţul public al programului plasat pe site-ul Fundaţiei Soros-Moldova www.soros.md în limbile română sau rusă (vedeţi link-urile de mai jos).
Data limită pentru depunerea dosarelor de participare la proiect este 30 decembrie 2011, ora 16:00. Dosarele vor fi prezentate la sediul Fundatiei Soros-Moldova cu adresa: Chişinău, str. Bulgară 32, cu menţiunea: “Concurs în Programul Politici culturale”.

Informaţii suplimentare – la telefoanele : 270 031; 270 032 (persoana de contact Adrian Bivol), sau prin e-mail: abivol@soros.md

Pe parcursul lunii noiembrie 2011 în toate regiunile Republicii Moldova vor fi organizate o serie de consultări cu privire la proiectul propriu-zis şi condiţiile de participare în concurs şi vor fi oferite recomandări pentru pregătirea setului de documente vizat. Data şi locul de desfăşurare a consultărilor vor fi anunţate în prealabil secţiilor de cultură raionale. Aceste informaţii le puteţi solicita şi formând numerele de telefon de la Fundaţia Soros-Moldova indicate mai sus.

http://soros.md/files/events/PC_Call%20for%20proposals_ro.pdf

http://soros.md/files/events/PC_Letter%20of%20inquiry_ro.pdf

At the dawn of the 19th century, Moldova was a province of Romania. In 1812, it was annexed by Tsarist Russia until 1917, when Moldova first declared itself a Democratic Republic. This political status was short lived as the parliament (Sfatul Ţării, – the National Council) voted for unification with Romania just 4 months later – resulting in a 22-year period when the Moldovan language and culture became increasingly more Romanian and Western-oriented. In 1940, Soviet forces reoccupied the Region. Moldova remained part of the USSR until the collapse of Communism in the early 1990s.

As in other USSR Republics or Eastern European countries, cultural policy was a propaganda tool of the Central Committee of the Communist Party of Moldova. The Ministry of Culture and several arts associations were, therefore, obliged to conform to the Party’s ideology and to ensure that cultural policy and activities were carried out according to the Central Committee’s instructions.

Writers, artists and the cultural elite were also engaged as propaganda agents. The Committee granted them certain benefits and privileges in return for their efforts to consolidate the ideology of the system in a “credible and accessible” manner (Lenin’s slogan “art belongs to the people”). The totalitarian state controlled the process of creativity by valuing and rewarding works of “socialist realism” and rejecting a diversity of artistic approaches.

Arts associations were originally set up to monitor and promote artistic uniformity. As they became increasingly disparate and the composition of their membership was questioned, authorities set up three state Committees – for Publishing, Press and Radio-Television – to strictly monitor and censor the ideological content of literary and artistic works. They were also given the task of suppressing any expressions of affiliation to the Romanian language or culture. During the 47 years of Soviet occupation, Moldova was denied the right to their centuries-old common language, history and culture based on ancient, classical and contemporary Romanian traditions. The result was the disappearance of a distinct national culture during the period of Soviet Moldova. This fuelled a resistance and opposition to the ruling regime.

On 27 August 1991 the Republic of Moldova was declared an independent country. This historical event was precipitated by civil war. Public demands were made for official recognition of the Moldovan-Romanian linguistic identity, a return to the Latin alphabet, and the re-establishment of Romanian as the official language.

During the years 1991-2006, the main objectives of Moldovan cultural policies were:

to ensure conditions to promote creative works by preserving existing national institutions and revising procedures to remunerate artists for their work;
to protect the cultural heritage by improving the copyright system, supporting the publishing sector and developing archives;
to promote human potential through a reform of staff policy in the public cultural administration;
to support diverse cultural processes by identifying priorities and attracting human and material resources to realise these priorities;
to re-focus cultural management towards new models and mechanisms; and
to promote culture through electronic media and to create an integrated information space in the cultural field.
The most visible signs of change during this transition period were the freedom of speech, elimination of ideological censorship and development of legislation which has been modified to correspond with the rest of Europe. There are a large number of “good intentioned laws” in the Republic of Moldova, which have not yet been implemented or made viable on a practical level. Shallow reforms (too often understood as a simple reduction of funding) and the lack of a comprehensive cultural policy have also suspended the full implementation of cultural policy objectives.

During the communist governance, between 2001 – 2009, the results (performances) achieved with such a great effort were ruined one after another. Culture became again the most marginalised sphere, and all previously initiated projects degenerated into actions with a pronounced communist ideology.

The decentralisation process was suspended. The criterion of professionalism was replaced with the degree of servitude to power. Dozens of monuments and books were manufactured and published, with no historical or literary value, except for the glorification of the communist past.

The new ruling government, established in 2009, is a coalition of four parties with different social and cultural platforms. It was known from the beginning that this government is a transitional one, and will exist no longer than a year. Thus, the new ministries have not designed policies for the long or medium term.

Their only target was reanimating the country from the economic collapse and reinstating human rights and liberties, and the supremacy of the law.

From the cultural perspective, two new television stations appeared and a significant number of cultural events took place, which shows a great openness of the Moldovan culture toward the cultures of the world.

The 29 November 2010 was the day of the new parliamentary elections. These elections were particularly important, because they determined the path Moldova was to follow in the future.

However, the elections did not have the expected results. Although the governing coalition remained in power, the dissensions within the coalition have deepened, generating a prolonged political crisis. And, consequently, the announced reforms have been postponed, especially those in the field of justice, which are absolutely necessary for the future of Moldova.

Antonita Fonari

Câștigători burselor „Alexandru S. Sturdza” acordate de ICR Chișinău în anul universitar 2011/2012 sunt: conf. univ. Igor Cașu – bursa pentru domeniul Studiul totalitarismelor, conf. univ. Virgil Pâslariuc și lector. univ. Nicolae Fuștei – bursa pentru Editarea, traducerea şi comentarea operei literare, politice şi teologico-filosofice a lui Alexandru S. Sturdza; conf. univ. Emil Dragnev – bursa pentru Istoria creştinismului; dr. hab. Varvara Buzilă, director adjunct științific al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală – bursa pentru domeniul Etnografie şi civilizaţie ţărănească; și arh. Rita Garconiță, lector superior la Facultatea de Arhitectură a UTM, – bursa pentru domeniul Arhitectură şi restaurare.

Bursierii au fost selectaţi pe baza dosarelor de candidatură și a proiectelor propuse, fiind depuse un număr total de 18 dosare. În vederea selectării câștigătorilor bursei, a fost constituit un juriu compus din personalități științifice din România și Republica Moldova: dr. Mihai Neamțu – director științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc; dr. hab. Gheorghe Postică – prof. univ. istorie, ULIM; dr. Diana Dumitru, conf. univ., istorie universală secolul XX, Univ. Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Petre Guran – director ICR Chişinău.

Programul de burse „Alexandru S. Sturdza” este inițiat și finanțat integral de ICR Chișinău. Pentru anul universitar 2011-2012 valoarea burselor acordate este de 42 000 USD.

Andrzej Halicki said that the first stage of the negotiations on a visa free regime between Moldova and the EU is underway via the implementation of biometric passports. “Within the second stage, the cancellation of visas for Moldovan citizens would be possible. This will serve as the clearest signal on Moldova’s EU integration path,” the Polish official said.

At the same time, Andrzej Halicki reckons that “without settling the Transnistrian issue, Moldova cannot swiftly advance on its European integration path”, noting that “the answer to this solution will not be found in the current negotiating format, but in the relations between the European Union and the Russian Federation. This is the second decade of the EU’s expansion, after the first one in the 1990s. You have a clear prospect of succeeding in the second expansion wave,” the Polish official concluded.

The chairman of Moldova’s parliamentary commission for foreign policy and European integration, Igor Corman, said that a package of laws regarding the liberalization of the visa regime, among which the reform of the border services and of some state institutions, is to be completed and adopted this autumn, so that the new provisions be enforced starting from 2012.

Andrzej Halicki is paying a visit to Chisinau to participate in the first meeting of the Moldovan-Polish Parliamentary Assembly’s bureau, which he co-heads. The Parliamentary Assembly was founded on 25 July 2011.
Moldpres (Moldova)

Four days of non-stop culture host over 300 artists and intellectuals from all over the world to explore the evolution of culture over the past and present during this most significant cultural event of Poland’s EU Presidency.

Besides discussions with European intellectuals and artists, the program includes theatre performances, concerts, screenings, visual arts exhibitions, architectural presentations and design projects.

This interdisciplinary meeting brings together such acclaimed artists as musician Brian Eno, photographer Oliviero Toscani, visual artists Zbigniew Libera and Wilhelm Sasnal, sculptor Mirosław Balka, writer Amos Oz and artists of the younger generation – Stefan Kaegi from the Rimini Protokoll, the designer group Kompott, or the British group Stornoway.

Highlights of the program include a meeting of composer Krzysztof Penderecki with Radiohead guitarist Jonny Greenwood and electronic music guru Aphex Twin and the premiere of Krystian Lupa’s and Dorota Masłowska’s production “Trickster 2011: Waiting Room.

The events are attended by scholars, activists, artists, art promoters politicians and journalists not only from the EU, but also from the Ukraine, Belarus, Moldova, Georgia, Azerbaijan, Armenia, Turkey and Russia. An Informal Meeting of the EU Ministers for Culture is one of the key elements of the ECC.

The program of ECC was formed in cooperation with major cultural organizations in Europe such as the Budapest Observatory, LabforCulture, the Berlin Akademie der Künste, IETM and the Paris Institut de Recherche et Coordination Acoustique/Musique .

Timp de şase luni, tinerii selectaţi vor urma o serie de cursuri teoretice pe: sisteme electorale, partide politice, management al crizelor, cercetare sociologică, politici publice şi grupuri de interese. În acelaşi timp, participanţii vor avea ocazia să se întâlnească într-un context informal cu politicieni, diplomaţi, funcţionari publici şi analişti, pentru a fi conectaţi la realităţile politice şi sociale.

Pentru a promova Şcoala, tinerii vor trebui să scrie un articol de opinie pe un subiect actual şi să elaboreze un concept de campanie socială, pe care să o prezinte public. Din experienţa anilor precedenţi, participanţii aleg subiecte complexe, de la crearea unui brand de oraş la vernisajul unei expoziţii de fotografii cu genericul „În memoria deportărilor”.

Aceasta va fi a treia promoţie a Şcolii, aceasta având deja 50 de absolvenţi în perioada 2006-2008. „Prin această Şcoală, ne dorim să contribuim la creşterea şi susţinerea unei noi generaţii de formatori de opinie, competenţi şi eficienţi, care ştiu să analizeze ceea se întâmplă, au argumente şi le pun expune, inclusiv în faţa camerelor de luat vederi”, susţine Ghenadie Mocanu, coordonatorul Şcolii de liderism politic.

Printre absolvenţii cursurilor de liderism IDIS se numără etologul politic Dorian Furtună, directorul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor Ion Ştefăniţă, actualul vicedirector IDIS Leonid Litra, expertul în politici culturale Ghenadie Şontu. O altă istorie de succes este a lui Andrei Hâncu, care a devenit preşedintele Centrului pentru Comunicare Internaţională şi Drepturile Omului. O parte din finaliştii Şcolii s-au făcut remarcaţi în organizaţiile de tineret ale partidelor politice.

Proiectul Şcolii de liderism politic a IDIS „Viitorul” este sprijinit financiar de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.

Totodată, în perioada februarie 2011 – ianuarie 2012, cu suportul aceleiaşi fundaţii, IDIS derulează proiectul „Viitorul european al municipalităţii Chişinău”. Iniţiativa presupune instruirea funcţionarilor publici pe domenii precum scrierea proiectelor şi formarea parteneriatelor public-private. Urmează a fi editat un Ghid de atragere a investiţiilor. De asemenea, va fi turnat un film care va surprinde punctele forte Chişinăului. IDIS „Viitorul” a elaborat produse similare şi pentru Unitatea Teritorial-Autonomă Găgăuzia. Pentru a stimula acele autorităţi care reuşesc să gestioneze eficient şi transparent serviciile publice, să implice cetăţenii la luarea deciziilor, vor fi decernate Cele mai bune practici ale APL din municipiul Chişinău.

De-a lungul celor 18 ani de activitate, IDIS „Viitorul” şi-a făcut numeroşi parteneri (locali şi internaţionali), bucurându-se de respectul lor, în cadrul unor reţele internaţionale din care face parte (PASOS, EPIN, Stockholm Network, etc). IDIS este singura organizaţie nominalizată într-un clasament global efectuat de Programul pentru Think-tank-uri şi Societate Civilă al Universităţii din Pennsylvania, SUA.

Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, e-mail laura.bohantov@viitorul.org

Just look at festivals – the summer is their high season, and every day, somewhere in Europe, a festival opens its doors. Festivals attract thousands for performances by artists from all over the world. A festival is a meeting place for everyone, from the cities and beyond: the loyal audience, the stakeholders, the press, professionals and, of course, curious newcomers. Thousands of citizens come together to enjoy performances in star-lit city squares or in small piazza’s in the towns and villages of Europe’s regions. The exceptional artistic decisions which drive and underpin these festivals guarantee their sustainability and their deeply-rooted position in our societies. Festivals inspire, entertain, provoke thought, and touch people’s hearts and minds. This is exactly how we can activate citizens for society – and for Europe!

The term ‘Union Citizenship’ has been a legal concept since it was introduced in the Treaty of Maastricht in 1992. Although it was born out of social need at that time, the fact that for nearly 50 years citizens were not actively involved in Europe, aside from as mere participants in elections, has had negative effects. Prime amongst these is that the EU is still a distant, abstract notion in many people’s minds. This translates into a lack of interest, and as a result, a lack of commitment.

There has been some recent improvement – at least on paper, with the introduction of Article 11 of the Lisbon Treaty, which obliged EU institutions to “give citizens and representative associations the opportunity to make known and publicly exchange their views in all areas of Union action”. For the first time, this Article offers citizens and civil-society organisations a legal opportunity to influence, discuss and support EU measures and policies.

The creative responsibility of European citizens in the process of European integration is central for the future success of the European project. In this context, culture without doubt becomes the binding element, as citizenship cannot be understood without referring to culture. Europe is a unity of many cultures. A sense of belonging is only possible if Europeans know their neighbours and care about their joint narrative – a joint narrative that is based on interaction, and which views the knowledge and experience of new cultures as something that brings added value to one’s own background. This is what our policies should foster!

In preparation for the 2014 elections to the European Parliament, the EU is proposing to celebrate the European Year of Citizens in 2013. The ‘A Soul for Europe’ parliamentarian working group – a group of 15 parliamentarians and culturally engaged individuals from all over Europe – strongly believes that it is only by including a clear focus on the cultural dimension of citizenship that the 2013 European Year of Citizens will achieve a meaningful legacy.

This is why the initiative ‘A Soul for Europe’, together with cultural actors and platforms such as the ‘Civil Society Platform on Access to Culture’, are demanding the recognition of a new fundamental right for all citizens – a right to access culture and cultural diversity. Our initiative is committed to strengthen the shared responsibility of citizens in Europe, for Europe. At the same time, we seek to advocate and support the political commitment of the EU and the Member States in making a decisive impact on fostering active citizenship through culture – not least by fully opening-up the EU Commission’s consultation-process with civil-society.

Above all, we need a Europe of Europeans. We need a new policy that supports civil society exchange and engagement, in order to make citizens stop asking what Europe can do for them, but what together we can do for Europe!

A German version of the article can be found here

A Soul for Europe is a civil society initiative that employs a novel, future-oriented model for cooperation between civil society and policy-makers. One of the main ideas is to create a Europe of the Europeans with the citizens’ responsibility for political mechanisms, rather than just a Europe of institutions and regulations. From bases in Amsterdam, Belgrade, Berlin, Brussels, Porto and Tbilisi, the “A Soul for Europe” Initiative is building an international network of European cities and regions, the cultural sector and business as well as European policy-makers. The very heart of the network is the strategy group with 55 outstanding individuals from 21 countries.

von Kathrin Deventer – 18.07.2011

Number of Facebook users and share of Internet users using Facebook

Source: ERICarts, based on Internet World Stats, 2010

Cultural diplomacy usually comes in the form of a traveling art exhibit or a celebrity visit to a war-torn country. But there’s a deeper kind of diplomacy taking place at the Kennedy Center in Washington, D.C. For the past four summers, arts managers from around the world have been coming to D.C. for training on how to improve their organizations back home.

Each year’s class of fellows is a little like a United Nations of arts management. They come from every corner of the globe; Pakistan, Russia, Ecuador, Zanzibar, Cambodia and China to name a few. In most of these countries, nonprofit staples like capital campaigns and membership drives are unheard of.

“The funding system in the United States is different than most of the world,” says Kennedy Center President Michael Kaiser. “We developed this private philanthropy model because of a separation of art and state that really emerged from the Puritans who thought that music and dance were evil.”

Today, an entire American industry, known as fundraising for nonprofits, has evolved from that “evil.”

Making An American Model Work Abroad

This summer, 36 arts managers from 28 different countries took a class taught by the Kennedy Center’s vice president for development. Among other things, they learned how to write a marketing plan and enlist volunteers.

But the question remains: How applicable are these American tools in, say, Nigeria, where earlier this year hundreds of people were killed in post-election violence?

Patrick Jude-Oteh runs a theater company in Jos, Nigeria. He says he had his doubts when he first heard Michael Kaiser teach. “I thought, ‘This cannot work in my environment. The environment is too volatile,’” Jude-Oteh says.

But now that he’s just completed his third summer as a Kennedy Center fellow, Jude-Oteh has changed his tune. He says one of the most important things he’s learned is to communicate directly with his audience.

“You get them involved in what you are doing,” he says. “The more people get excited, the more people are happy to be associated with you and that’s what has happened.”

Another fellow, Reem Kassem from Alexandria, Egypt recently did the unthinkable. Last February, a month after thousands of protesters clashed violently with police, Kassem organized an outdoor arts festival with dancers, musicians and workshops for children.

“It wouldn’t have gone without the new political situation in the country,” Kassem says. Under the old regime, she says, collective gatherings on the streets were prohibited.

During her summer at the Kennedy Center, Kassem was able to share the story with — and get help from — other fellows from all over the world. The director of a dance organization in the U.K., for example, suggested she ask wealthy Egyptians living in London or New York for support.

Kassem says she’ll return to Egypt equipped with a strategic plan to make the outdoor festival — called “Start With Yourself” — an annual event. “And I will come back [to Washington] next year with more questions,” she says.

‘We’re Saying Your Culture Is Important’

According to Michael Kaiser, cultural diplomacy is an important by-product of The Kennedy Center’s Summer International Fellowship program.

“We’re building long-term relationships with hundreds and hundreds of people who value our expertise,” he says. “We’re not saying our culture is important; we’re saying your culture is important and we want to make your organizations more robust.”

Hosted by Sandra Gibson, President and CEO of Association of Performing Arts Presenters, and featuring Kennedy Center President Michael M. Kaiser, the Kennedy Center’s Arts in Crisis video series answers frequently asked questions heard at symposia on the Arts in Crisis national tour. Through July 2010, Michael Kaiser will travel to all 50 states, Puerto Rico and the District of Columbia in order to participate in arts community conversations that address the challenges facing non-profit performing arts organizations today through such areas as fundraising, building more effective Boards of Trustees, budgeting, and marketing. For more information about Arts in Crisis, please visit www.artsincrisis.org.

The ArtfactsNet rank list, based on the number, place and reception of exhibitions, has swelled to comprise over 218 thousand artists of the world, the majority of them alive. In order to check progress after a couple of years, here is a benchmark table:

Visual alternatives

We sought consolation in alternative rank lists. Kunstkompass exists since 1970, now administered by the German business magazines Manager. Importance and influence of the artists is measured by exhibitions, museum purchases and also art magazine reviews.

London based art watch ArtTactic ranks artists by “confidence”, distinguishing long-term and short-term, based on the opinion of a pool of art insiders.

In both cases access to the full top 100 list requires membership which BO is not. In the available press references no mention is ever made of any artist from east Europe .

Go positivist

Entirely different and fully objective is the approach of Artprice report on contemporary art sales released each year for FIAC (so the next edition is due in October). It operates with clear facts: revenues at auctions. Also contempariness is defined unambiguously: born after 1945, whether alive or dead. The analysis of the season between July 2009 – June 2010 is an entertaining and informative read. Its tone contradicts the apocalyptic vision of the crisis: “Unlike the 1990-1991 crisis when there was a serious freeze on art buying, the offer has adapted during 2008 and 2010 to the less favourable economic context. The market is just as deep as ever and is continuing its expansion, particularly towards the East.”

This east, however is not our east. If we disregard a nostalgic reference to Malevitch, the first name from east Europe occurs on page 65: Enki Bilal, 74^th on the top 500 list was born in Belgrade . The €888 thousand turnover after his works consists of 271 pieces: no other artist sold more lots on the list. The only other name from our region is Romanian sculptor Remus Botarro, #451.

To extend the scope to the broader region, we find two Russians, a Georgian, a Greek – and eighteen Turks! Similarly astounding is the number of 139 Chinese artists on the top 500 of sales. 139 Chinese versus five from post-communist Europe !

The bestselling artist in 2009-2010, by the way, was Jean-Michel Basquiat, dead since 1988, with €31 million for 70 pieces. The highest single price for a lot belongs to a painting by Peter Doig, €6 million.

Rounding with a square

We shall round up the excursion to contemporary visual arts with a combined table of the tops of the latest leading rank lists (living artists only):

Regional Observatory on Financing Culture in East-Central Europe

http://www.budobs.org

The main actors in that debate – the European Commission, the political foundations, the media, etc. – attempt to explain European economy and politics in its complexity to the citizens every day. If you visit the European Commission online or stop by the Berlin office, information is abundantly available. With numerous brochures, diagrams, statistics, charts, tables and maps we are meticulously taught – in all 23 official languages – how the EU works. But there isn’t anything offered that the citizens can take to their heart.

Nobody loves their home country because of its politics, its currency or its market. The same applies to our home continent: As long as the European face is predominantly administrative and bureaucratic, it will be difficult for us to love Europe. It remains difficult to create emotions for Europe when only its managers, politicians and administrators have their say – no matter how dedicated they are.

Hence it would be important to talk less about the Europe of institutions, but to show more of the European reality: cities, regions and faces that inspire us and get us excited about support for the European project. We have to find stories that spread European identity across borders, using mostly audio-visual media to get the younger generations on board. Shaping Europe primarily means to integrate national histories and value systems as well as to advance intercultural dialogue. The economic integration of the EU is with no doubt an important subject, but always afflicted by a cost-benefit consideration, demands, threats and mutual accusations, egoism and mistrust. Against that, in the process of European integration, the power of culture can act as a positive tenor. Culture is the cement that holds the continent together, the basis for cohesion and community in Europe.

“Americans realized a long time ago and radically implemented what moves people and how you make them dream. The whole American Dream that is now dreamt around the world is a fabrication of cinema.” said Wim Wenders at the Berlin conference of the initiative “A Soul for Europe” in November of last year. Wenders recommended the medium film as the best means to convey images of Europe. Movies supercede frontiers. Spectators can, while watching the film, dip into the thoughts and sentiments of their European neighbours. The cinema advocates sympathy for other cultures and countries and leads to an appreciation of the cultural wealth in Europe.

But how do we reconquer our screens in a Europe where European films are hardly screened anymore because they were pushed aside by Hollywood blockbusters? Maybe if we create alternative distribution networks: If perhaps European film education were introduced at schools, it would Europeanize and revolutionize history classes. The national European representation offices have to become houses for the images of Europe und in addition make them available at the most European places in Europe – like the Parisian Square in Berlin – to make it clear to everyone how Europe is lived and developed by its citizens in all its variety and diversity of initiatives and commitments.

Europe won’t inspire anyone or get anyone excited as long as it remains an abstract idea or a community aimed at individual advantages. The European process needs emotions. We must “give Europe a soul”!

A German version of the article can be found here

A Soul for Europe is a civil society initiative that employs a novel, future-oriented model for cooperation between civil society and policy-makers. One of the main ideas is to create a Europe of the Europeans with the citizens’ responsibility for political mechanisms, rather than just a Europe of institutions and regulations. From bases in Amsterdam, Belgrade, Berlin, Brussels, Porto and Tbilisi, the “A Soul for Europe” Initiative is building an international network of European cities and regions, the cultural sector and business as well as European policy-makers. The very heart of the network is the strategy group with 55 outstanding individuals from 21 countries.

„Legislaţia actuală este cel puţin bizară. Aceasta a fost elaborată de către cinovnici care habar nu au de cerinţele actualei cinematografii. Printre rândurile ei se vede şi platforma ideologică a statului. Odată cu schimbarea guvernului se schimbă şi ideologia, care imediat se răsfrânge asupra conţinutul unui film pe care-l comandă această guvernare” argumentează Eugen Sobor, preşedintele Uniunii Cineaştilor. Aşadar, în această situaţie experţii din domeniul cinematografiei de pe lângă comisia Parlamentară pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media vin cu o soluţie pentru a redresa situaţia prin înlocuirea legii cu privire la cinematografie. Tinerii specialişti au propus să fie creat şi un Centru Naţional al Cinematografiei (CNC) care va avea menire să coordoneze pârghiile acestei legi.

Proiectul de lege vine să schimbe raportul de responsabilitate pentru lucrarea produsă dintre stat şi autor. Aceasta ar însemna că nu statul îşi va asuma riscul pentru succesul acestei lucrări, ci producătorii de film.

Pentru aceasta grupul nu are nevoie de investiţii extraordinare din partea statului, nici de măsuri foarte radicale, spun ei. Legea, care în momentul actual se află în stadiu de proiectare, presupune că doar o mică parte din finanţarea a unui film să revină pe partea statului, cealaltă parte urmează să o dea compania care se ocupă cu proiectul şi elaborarea filmului. Potrivit lor, acest proiect de lege a fost elaborat în colaborare cu specialiştii în domeniu din Franţa şi corespunde cerinţelor europene. Noul proiect va atrage şi business-ul privat în cinematografia naţională, ne asigură ei.

Sobor totuşi rămâne foarte sceptic în ceea ce priveşte adoptarea acestei legi. El presupune că ea va stârni nemulţumiri în Ministerul Economiei şi cel al Finanţelor şi asta pentru că actuala guvernare se ţine morţiş de politica economisirii fondurilor bugetare şi o finanţare cât de nesemnificativă pentru cinematografie va stârni piedici.

Din exemplu Israelului rezultă că această lege poate avea şansa de supravieţuire. Dumitru Marian zice că prietenul lui de acolo care a propus o lege similară în 2002, dar a întâlnit neînţelegere din partea statului. După mai multe încercări fără rezultat el totuşi a obţinut o susţinere din partea societăţii. Rezultatul final al acestei istorii a fost că legea respectivă a fost adoptată, iar Israelul acum deţine locul cinci pe piaţa europeană după producerea filmelor.

Andrian Adam,  Timpul

Pircalab 71 nu mai exista

Monument de arhitectură de valoare naţională, inclus în Registrul de monumente de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe. A fost construit la începutul secolului al XX-lea, în stil eclectic, de societatea de amanetare a proprietăţii imobiliare.

Clădirea este construită într-un nivel, pe un plan rectangular, aliniat cu latura lungă liniei roşii a străzii. Planimetria este alcătuită dintr-o sală mare şi o un grup de încăperi de serviciu. Structura spaţial-volumetrică este evidenţiată în exterior, prin combinarea a două volume: alungit al sălii de operaţii financiare şi a unui hol al intrării, în rezalit mai înalt. Sala este luminată prin ferestre în două registre. Registrul de jos este format din patru ferestre în arc în plin cintru, cărora le corespund în registrul de sus câte un grup din trei ferestre rectangulare, alungite. Rezalitul intrării, încununat cu un fronton triunghiular, include o fereastră în semicerc. Toate golurile în arc şi intrarea sunt conturate prin arhivolte cu cheia de boltă. Sub cornişa clădirii cu denticule, se află o friză decorată, în frontonul intrării – un herb flancat de motivele modelate ale ghirlandelor de flori, locul central fiind ocupat de caduţiul zeului comerţului Mercur.

June 24, at Public Library “B. P. Hasdeu”, Personal Exhibition of Ghenadie Sontu – “Old Chisinau”

Carol Schmidt, profund emoţionat, răvăşit până la lacrimi, mergea prin inima Chişinăului şi oamenii îl salutau pios. La un moment, şi-a dat seama că păşeşte pe strada Gostinaia, cea care de astăzi îi va purta numele. Tot fastul acestei zile i s-a perindat prin faţa ochilor: elita capitalei îl felicitase cordial cu prilejul unui eveniment ieşit din comun – aflarea, timp de 25 de ani, în funcţia de primar al Chişinăului. Pentru prima dată, o stradă a Chişinăului fusese numită în cinstea unui primar aflat în viaţă!

Carol Schmidt, de formaţie jurist, cu studii făcute la Universitatea din Odessa, fusese ales de Consiliul Municipal în funcţia de primar al Chişinăului în septembrie 1877, pe când avea doar 30 de ani. Actuala capitală a Republicii Moldova în acea vreme era un „oraş al noroiului”: verde, cu străzi drepte, alură accentuată occidentală-orientală, dar departe încă de a fi adoptat confortul civilizaţiei de atunci.

Tânărul primar provenea din nobili ereditari germani stabiliţi în Basarabia. Era foarte bine asigurat material, părinţii lui aveau casă de piatră la Chişinău, lăsată ca moştenire. El însuşi făcuse o carieră strălucită, funcţiile de judecător de instrucţiune, de şef al sectorului de instrucţiune şi altele pe care le-a deţinut fiind şi foarte bine retribuite. Or, nu banii, ci posibilitatea de a munci pentru binele public l-au făcut să accepte funcţia de primar al Chişinăului. Sobru, pedant, tenace, energic, se deosebea de consilierii municipali, care în majoritatea lor făcuseră şcoala în condiţii casnice, prin cunoştinţe vaste şi o cultură veritabilă. Strategia pe care o elaborase Carol Schmidt avea o ţintă clară şi era de lungă durată – să schimbe viaţa chişinăuienilor în bine, în acest scop modificând  însuşi aspectul Chişinăului.

Iurie Colesnic:

„Cârmuirea oraşului în 1877 era încă tânără, fără practică şi exemple ale anilor trecuţi şi de asta nu era de unde copia, dar trebuia de creat. Linia diplomatică nu-i era străină tânărului primar şi el îndată a priceput miezul de cârmuire: „niciodată nu încerca să-l convingi pe cel ce nu te ascultă”, „la moment cedează mai marilor decât tine”, „apropie de tine pe cei care nu au avut nici un scop şi nici o dorinţă de a pătrunde în Dumă”” (I. Colesnic, „Basarabia necunoscută”, v. VI, ed.”Museum”, 2005). Spiritul creator l-a caracterizat dintotdeauna pe Carol Schmidt, el conferind funcţiei de primar calităţi inedite.

A durat ceva timp, şi totuşi Chişinăul s-a eliberat de noroiul care-l inunda, străzile lui fiind pavate aidoma marilor oraşe europene. Datorită lui Carol Schmidt, oraşul s-a detaşat victorios de statutul său provincial, de localitate cu relaţii economice subdezvoltate. Seara, oamenii umpleau parcurile şi străzile, pentru că primarul aduse în urbe lumina electrică. În Chişinău fusese construit un sistem de salubrizare, trasă apa în curţile oamenilor. Însemnul cel mai pregnant al bunelor schimbări s-a arătat a fi tramvaiul. El asigura o circulaţie comodă şi rapidă, devenind un mijloc de transport îndrăgit al populaţiei.

Carol Schmidt a făcut poate că mai mult decât intră în obligaţiile unui primar. El a încărcat cu sens viaţa orăşenilor, înlesnind deschiderea unor valoroase instituţii de cultură, printre care Muzeul Ţinutului, Şcoala Naţională de Desen (azi Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”), câteva licee, susţinând organizarea la Chişinău a unor manifestări culturale remarcabile. Pleda pentru transformarea Chişinăului într-un centru cultural. Rămas văduv, cu patru copii, a pledat cauza copiilor orfani şi a păturilor social-vulnerabile.

Fireşte, a avut şi slăbiciuni. Nu întotdeauna şi-a ales adepţii potriviţi, la un moment, a început să se lase măgulit de laude, şmecherit de oameni necinstiţi. Dar toate accidental. N-a tolerat corupţia, pe timpul lui în primărie fusese introdusă o mai bună contabilitate. La Chişinău se dezvoltau cu succes operaţiile bancare. Construise pentru primărie un nou sediu.

„Îmbunătăţirile capitale au fost introduse şi parţial sfârşite sub primarul Schmidt: podurile, care costau foarte mult la început când a fost dată antrepriza pentru instalarea lor, binecunoscutului Pronin (acesta a dorit să se îmbogăţească cu 120%), după aceasta ele se construiau mai ieftin, într-un mod gospodăresc, apeductul a fost reuşit – construit de către inginerul englez Garrissom; au fost începute construcţiile spitalului de boli infecţioase, a abatorului, au fost făcute careva schimbări la pieţe, a fost efectuată o cumpărătură reuşită – 3000 desetine de pământ şi la fel cu succes au fost realizate datoriile orăşeneşti… Esenţial este că atunci a fost pusă temelia îmbunătăţirii”. (I. Colesnic, „Basarabia necunoscută”, v. VI, ed.”Museum”, 2005)

Obârşia sa germană nu s-a reflectat nicidecum în relaţiile cu populaţia autohtonă. Ba din contra, Carol Schmidt etala respect deosebit faţă de băştinaşi: vorbea româneşte, era un profund cunoscător al culturii moldoveneşti. Arhivele şi memoriile contemporanilor conţin mărturii despre concertele, organizarea cărora le stimula Carol Schmidt, la care se purtau costume naţionale şi se interpretau cântece vechi moldoveneşti.

O relaţie aparte avuse primarul-reformator cu populaţia evreiască din Chişinău, care constant figura printre alegătorii lui fideli. Pogromul evreilor din 1903 la Chişinău a constituit un şoc pentru Carol Schmidt, tragicul eveniment schimbându-i ireversibil viaţa. El şi-a anunţat demisia din funcţia de primar, în semn de protest împotriva Răului social şi uman, profund decepţionat că într-un oraş european, după cum considera el Chişinăul, a fost posibil aşa ceva.

După aceasta, Carol Shmidt a mai trăit încă aproape un sfert de secol. „I-a fost dat să vadă Unirea Basarabiei cu România, să cunoască stilul şi ambiţiile administraţiei româneşti, care n-a schimbat denumirea străzii Schmidt… La un deceniu de la dispariţia, în 1927, a acestui ilustru primar al Chişinăului, mormântul lui a rămas neîngrijit şi doar o cruce modestă de lemn străjuia la căpătâiul lui…” (I. Colesnic, „Basarabia necunoscută”, v. VI, ed.”Museum”, 2005).

„…oraşul nostru n-a avut niciodată un primar ca neîntrecutul Carol Schmidt” – scria unul din contemporanii săi Pavel Cuzminschi. În memoria chişinăuienilor, primarul-reformator Carol Schmidt rămâne a fi şi primarul-etalon.

Autor: Viorica Cucereanu

Va invit sa descoperim personalitatea lui Carol Schmidt in cadrul evenimentului organizat de catre Centrul de Informare si Documentare “Chisinau” in data de 24 iunie 2011, in incinta Bibliotecii Municipale “B. P. Hasdeu” unde va fi vernisata o colectie de tablouri ale Chisinaului vechi realizate de catre Ghenadie Sontu.

Graham Watson a spus că Moldova înregistrează rezultate bune în procesul de negociere a Acordului de Asociere RM-UE, a regimului liberalizat de vize, dar şi în privinţa dialogului privind lansarea negocierilor pe marginea Acordului cu privire la Zona de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător dintre RM şi UE, se menţionează în comunicatul de presă al Guvernului RM.

Raportorul a mai anunţat că, la momentul de faţă, lucrează asupra Raportului privind progresele înregistrate pe marginea negocierilor Acordului de Asociere, care urmează a fi prezentat ulterior Parlamentului European.

În altă ordine de idei, europarlamentarul a reiterat angajamentul Parlamentului European de a susţine Moldova pe calea democratizării şi a îndemnat Guvernul de la Chişinău să continue procesul de implementare a reformelor.

Premierul moldovean a salutat sprijinul Parlamentului European pentru consolidarea democraţiei în Republica Moldova şi a parcursului nostru european. El a împărtăşit europarlamentarului situaţia în domeniul reformelor, susţinând că pentru implementarea eficientă a reformelor sînt necesare nu doar resurse financiare, dar şi schimbarea mentalităţii funcţionarilor publici.

Totodată, Filat a solicitat suportul Parlamentului European privind trecerea la cea de a doua fază a Dialogului UE-RM pe marginea liberalizării regimului de vize.

Pe data de 5 mai, la Bruxelles, delegaţia moldovenească condusă de premierul Vlad Filat va prezenta Raportul de progres privind implementarea Planului de Acţiuni RM-UE privind liberalizarea regimului de vize.

sursa: Europa.md

Monument de arhitectură de valoare naţională, inclus în Registrul de monumente de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe. A fost construit la începutul secolului al XX-lea, în stil eclectic, de societatea de amanetare a proprietăţii imobiliare.

Clădirea este construită într-un nivel, pe un plan rectangular, aliniat cu latura lungă liniei roşii a străzii.

str. Pircalab 71

Planimetria este alcătuită dintr-o sală mare şi o un grup de încăperi de serviciu. Structura spaţial-volumetrică este evidenţiată în exterior, prin combinarea a două volume: alungit al sălii de operaţii financiare şi a unui hol al intrării, în rezalit mai înalt. Sala este luminată prin ferestre în două registre. Registrul de jos este format din patru ferestre în arc în plin cintru, cărora le corespund în registrul de sus câte un grup din trei ferestre rectangulare, alungite. Rezalitul intrării, încununat cu un fronton triunghiular, include o fereastră în semicerc. Toate golurile în arc şi intrarea sunt conturate prin arhivolte cu cheia de boltă. Sub cornişa clădirii cu denticule, se află o friză decorată, în frontonul intrării – un herb flancat de motivele modelate ale ghirlandelor de flori, locul central fiind ocupat de caduţiul zeului comerţului Mercur.

În Republica Moldova a activat timp de 47 de ani, după anul 1990 stabilindu-se cu traiul la Sankt Petersburg.
În Albumul Ilie Bogdesco (Editura “Sovietski hudojnik”, Moskova, 1987), Bogdesco s-a manifestat şi în calitate de teoretician, scriind câte o prefaţă pentru fiecare din cele cinci compartimente din care este alcătuită lucrarea, intitulate: Ilustraţie, Caligrafie, Grafică de şevalet, Desen, Artă monumentală, texte în care se referă la experienţa profesională personală, la concepţiile sale despre artă.
El a lucrat intens şi cu succes şi în domeniul artei caracterelor scrise. Unele cărţi pentru care a elaborat prezentarea grafică au literele manuscrise integral începând cu titlurile şi încheind cu datele din căsuţa tehnică. După stabilirea sa cu traiul la Sankt Petersburg el a elaborat o garnitură de caractere scrise după alfabetul rusesc, finisată în anul 2001, garnitură care îi poartă numele, şi o garnitură de litere după alfabetul latin.
Pe parcursul îndelungatei activităţi creatoare a practicat diferite tehnici de lucru şi a folosit diverse materiale: desenul în creion, cărbune, sanguină, cu peniţa şi penelul în tuş, laviul, acuarela, guaşa, monotipul, tempera, pictura în ulei, linogravura monocromă şi policromă, gravura în metal (pe plăci de cupru), acvaforte haşurat, acvatinta, gravura cu acul, tehnica mixtă, dar cele mai impresionante rezultate le-a obţinut în ciclul de gravuri în metal, în tehnica taidus, tăiate cu dăltiţa pe plăci de cupru. În această tehnică grafică, rar folosită în prezent, care necesită eforturi şi abilităţi profesionale deosebite din partea artistului plastic, au fost realizate ilustraţiile la cartea „Călătoriile lui Gulliver” de Jonathan Swift, apărută la Editura „Lumina”, 1970, în prima ediţie, şi în ediţia a două, revăzută, la Editura „Literatura artistică” în 1980, această lucrare bucurându-se de o înaltă apreciere.

Grafica sa de carte este de o mare varietate plastică şi tematică, cuprinzând, în cea mai mare parte, cicluri de ilustraţii la operele scriitorilor literaturii clasice universale şi naţionale, la creaţii literare de origine folclorică, la lucrările unor scriitori contemporani, dar a realizat prezentarea grafică şi la scrieri de natură social-politică, de reportaj, şi la unele manuale. Activitatea sa creatoare a beneficiat de o vastă publicitate în cataloagele expoziţiilor de artă, în revistele de specialitate, în antologii şi ediţii speciale, pliante, cărţi poştale, albume, etc.

Vineri seară, în incinta Centrului expoziţional „Moldexpo” din capitală, a avut loc o manifestare cu dublu caracter – artistic şi umanitar. Este vorba despre deja tradiţionala expoziţie cu vânzare „Noaptea Artelor”, organizată pentru a XIV-a oară de Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova, ale cărui membre sunt soţiile ambasadorilor acreditaţi în RM şi reprezentante ale unor firme străine care-şi desfăşoară activitatea în ţara noastră.

Cei 80 de artişti-participanţi au încântat audienţa cu numeroase obiecte de artă – pictură, sculptură, fotografie, obiecte de artizanat, giuvaiergerie şi handmade -, iar toate acestea au fost admirate de turişti, diplomaţi, oameni de afaceri, lideri politici, precum şi alte personalităţi prezente la eveniment.

Pictorul Ghenadie Şonţu se află la a treia „Noapte a Artelor”. Pentru el acest eveniment reprezintă, înainte de toate, şansa de a contribui la eradicarea unor probleme sociale din RM. „Sunt conştient de misiunea mea de a-i ajuta, prin arta pe care o fac, pe acei care nu se pot ajuta singuri. În calitate de artist, încerc să-i motivez şi pe alţii să investească în capitalul uman”. Un alt motiv ar fi prilejul de a stabili punţi de prietenie cu oamenii pe care îi cunoaşte aici în fiecare an şi cu care, ulterior, poate să realizeze diverse proiecte sociale şi culturale. „Astfel, spune Ghenadie Şonţu, mă simt şi ca un ambasador al artei, care poate rezolva probleme sociale, la fel de eficient ca un politician”.
Directoarea Centrului Hippokrates, Diana Covalciuc, participă la expoziţie ca să-şi promoveze centrul, dar şi pe autorii lucrărilor – copiii cu dizabilităţi. Ea este convinsă că aceşti copii sunt ca şi ceilalţi – deştepţi, talentaţi, creativi – şi că, luând parte la o asemenea acţiune, au posibilitatea să se simtă, mai întâi de toate, utili, iubiţi şi apreciaţi. Sergiu Găluşcă, un vizitator constant al expoziţiei, crede salutar conceptul „Nopţii Artelor”, mai ales că şi obiectele expuse spre vânzare sunt la preţuri accesibile. „Este necesar ca asemenea acţiuni să fie organizate mai des. Doamnele de la Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova merită tot respectul nostru, de la ele pot lua exemplu şi politicienii. Păcat că alţii trebuie să vină să ne înveţe a trăi”, ne-a spus el.

Banii adunaţi la „Noaptea Artelor 2011” vor fi direcţionaţi, în funcţie de necesităţi, către un club de comunicare, al cărui scop e să ofere susţinere socială bătrânilor şi altor grupuri social-vulnerabile din Chişinău, dar şi la construirea unei săli de sport pentru gimnaziul din Sadova, raionul Călăraşi.

Nadia Tătaru, Timpul