———————————————————————————————————-
Dilemele Politicilor Culturale Contemporane ale R. Moldova

Autor: Ghenadie Sontu

Cercetarea de faţă este o analiză a dilemelor politicilor culturale contemporane ale R. Moldova cu scopul elaborării unui set de recomandări şi soluţii în vederea dezvoltării politicilor culturale în R. Moldova şi armonizarea lor la standardele europene.

„Termenul “politică culturală” cuprinde ansamblul mecanismelor de conducere si ghidare – reguli, măsuri şi mijloace – concepute şi utilizate pentru atingerea scopurilor de dezvoltare culturală. Politica pleacă de la o dezbatere politică (+ publică) şi conduce la stabilirea de obiective, de la care derivă o strategie. Strategia pune în evidenţă priorităţile, care sînt implementate prin structuri, proceduri, regulamente şi legi.[1]” Noţiunea de politică culturală s-a modificat în timp în dependenţă de schimbarea rolului culturii în societate şi a modului de abordare. Politicile culturale diferă de la stat la stat însă există trăsături şi instrumente comune în baza căror putem distinge o clasificare a şase modele de politică culturală cum ar fi: modelul liberal, modelul parţial de stat, modelul birocratic de stat, modelul educativ de stat, modelul naţional-emancipat şi modelul economiei în tranziţie. Un important criteriu de abordare constă în caracterul politic al statului şi locul statului în realizarea politicii culturale.

O dilemă a Rep. Moldova reiese din întrebarea: care model de politică culturală este cel mai potrivit Rep. Moldova şi în general există în Rep. Moldova politică culturală? Expertul în politici culturale Dna Valeria Grosu consideră că: „Teoretic, Rep. Moldova a învăţat destule lucruri din experienţa altor ţări, reconstrucţia şi renaşterea însă, sunt o opţiune sau un model individual, pe care Republica Moldova nu-l are deocamdată[2].”

UNESCO (1967) defineşte politica culturală ca pe o totalitate de acţiuni gîndite şi conştiente (sau lipsa de acţiuni) orientate spre realizarea unor scopuri definite, prin intermediul folosirii optimale a tuturor resurselor fizice şi spirituale de care dispune societatea în timpul dat. În cazul Rep. Moldova lipsa unor scopuri clar definite pe termen mediu şi lung la nivel de stat  poate fi interpretată ca o strategie în sine. Milena Dragicevic-Sesic[3] atribuie Rep. Moldova modelul naţional-emancipat, un model caracteristic multor ţări în curs de dezvoltare a cărui distincţie principală este dezvoltarea şi păstrarea identităţii culturale care era neglijată în perioada dominaţiei coloniale sau a unui regim autoritar. Acest model se caracterizează prin manifestări naţionaliste şi şovine în cultură, dezicerea de valorile create în trecut, neglijarea culturii minorităţilor naţionale, reprimarea culturii experimentale şi alternative.

Un alt model caracteristic Rep. Moldova este modelul economiei în tranziţie în care politica culturală a statului depinde de politica şi sistemul de organizare a instituţiilor culturale din trecut, însă este orientată spre funcţionare în condiţiile economiei de piaţă. Acestui model îi este caracteristic sistemul politic instabil, probleme economice moştenite din trecut, lipsa relaţiilor de piaţă, creşterea conştiinţei naţionale iar managementul cultural şi pregătirea profesională a cadrelor sunt considerate probleme secundare. O analiză aprofundată a politicilor culturale ale Rep. Moldova după declararea independenţei ar cristaliza un spectru larg de probleme cronice tipice pentru modelele naţional-emancipat şi a economiei în tranziţie.

În procesul elaborării şi implimentării politicii culturale o condiţie de bază a soluţionării acestor probleme îl constituie dialogul între puterea oficială,  a comunităţii artistice şi a societăţii.

Un criteriu important în procesul determinării modelului de politică culturală îl constituie modul de finanţare a culturii de către stat. În acest sens sunt cunoscute 4 modele de politici culturale după criteriul de finanţare: „facilitator”, „patron”, „arhitect” şi „inginer”. Rep. Moldova la etapa actuală are un model de „patron”, în care guvernul şi Colegiul Ministerului Culturii şi Turismului decide pentru ce, cît şi cui vor fi alocate fondurile, după decizia politică a guvernului şi a parlamentului a sumei alocate pentru cultură din bugetul naţional. În acest sens Valeria Grosu[4] consideră că: „Politica culturală actuală a Rep. Moldova este una mai curând de redută, de apărare, cu mijloacele şi în felul în care au încercat să-şi autoconserveze valorile culturale aflate în criză. Este o politică ce corespunde realităţii controversate, dramatice a perioadei de tranziţie. Criza de identitate, comună pentru toate ţările post-comuniste, este un fenomen cheie în relaţia culturii cu puterea în Rep. Moldova şi, în consecinţă, în procesul dificil de promovare concertată a unei politici culturale adecvate perioadei pe care o parcurge. Întemeiată pe un destin diferit în mai multe privinţe faţă de cel al ţărilor cu probleme similare, privată de un dialog firesc cu valorile naţionale şi universale, cultura Rep. Moldova este antrenată într-un proces continuu de depăşire a propriilor sincope şi vacuităţi, stare de fapt care polarizează spiritele şi inhibă iniţiativele explicite. Ca ţară tânără ce-şi revendică o identitate, Rep. Moldova îşi caută viitorul concomitent în câteva zone de atracţie politică, economică şi culturală, tendinţele respective fiind în fapt exclusiviste şi cu consecinţe imprevizibile pentru identitatea ei compozită.”

Factorul politic în domeniul politicilor culturale din Rep. Moldova sunt deasemenea un handicap moştenit din sistemul centralizat sovetic în care statul deţinea toate mijloacele de producere şi distribuţie a produsului cultural, utilizindu-l în scopuri propagandistice şi control al maselor prin cultură. Monitorizarea şi evaluarea transparenţei finanţării în domeniul culturii de către societatea civilă ar contribui la calitatea şi eficienţa implimentării politicilor culturale, ar limita factorul politic şi ar diminua corupţia in sectorul cultural.

Fără un parteneriat strategic între guvern, parlament şi sectorul cultural specializat orice politică culturală este ineficientă, lipsită de viziune, promovează autoizolarea, marginalizează elitele şi încurajează fenomenele sectare în cultură. În statele democratice europene societatea civilă are un rol crucial în definirea, implementarea şi monitorizarea politicilor culturale şi nu se rezumă doar la rolul de consumator-utilizator al culturii. Prin Tratatul de la Maastricht care promovează principiul subsidiarităţii în Europa, se recomandă ca luarea deciziilor să se realizeze în comun acord cu cetăţenii. Principiul subsidiarităţii trebuie aplicat şi politicilor culturale, permiţînd administraţiilor regionale, locale, şi societăţii civile să participe direct în procesul de luare a deciziilor. Astfel, în Olanda a fost creat un Consiliu pentru Cultură (Council for Culture) ce are atribuţii consultative în dezbaterile de politică. Un alt exemplu sunt Consiliile pentru Cultură (Arts Councils) care sunt parteneri strategici cu roluri consultative şi financiare pentru Guvernul Britanic. Guvernul Franţei deasemenea implică în procesul implimentării politicilor culturale Direcţiile sale Regionale de Afaceri Culturale.

În contextul extinderii Uniunii Europene spre est dar şi a aspiraţiilor europene ale Rep. Moldova şi a armonizării politicilor culturale la standardele europene este bine să ne focusăm atenţia asupra modelelor europene de politici culturale şi asupra dilemelor lor pentru a identifica noi strategii şi soluţii pentru politica culturală a Rep. Moldova.

Procesul de integrare europeană presupune un echilibru între valorile şi principiile acceptate în comun, pe de o parte, şi specificitatea naţională şi locală, pe de altă parte.[5]

Un studiu al Consiliului Europei elaborat de Francois Matarasso şi Charles Landry „21 strategic dilemmas in cultural policy”[6] identifică cinci categorii ale dilemelor cu care se confruntă sfera culturală europeană a politicilor culturale in sec. XXI:

• Înţelegerea fundamentală a naturii culturii
• Implimentarea politicilor culturale
• Efectele dezvoltării culturii asupra societăţilor
• Impactul economic asupra activităţilor culturale
• Provocările administrării sectorului cultural

Pentru a înţelege politica culturală europeană trebuie să ţinem cont de influenţa majoră pe care a avut-o asupra ei principiile care guvernează statul bunăstării, cum ar fi: artă pentru toţi, asigurarea unei vieţi culturale diverse şi de calitate, descentralizarea şi democratizarea culturii. Patru mari principii guvernează politica culturală europeană ce au ghidat Consiliul Europei mai bine de 25 de ani: promovarea identităţii culturale, respectarea diversităţii culturale, susţinerea creativităţii, stimularea participării.

În ultimile decenii competenţele în definirea şi implementarea politicii culturale au început să se împartă între stat şi autorităţile locale. Rolul acestora a crescut din ce în ce mai mult datorită influenţei unor factori precum: creşterea potenţialului economic al societăţii, democratizarea vieţii sociale, democratizarea culturii pe principiul “artă pentru toţi”, descentralizarea administrativă, urbanizarea, globalizarea, noile tehnologii, etc.

Dilemele clasice ale politicilor culturale europene se axează pe următoarele direcţii:

• Tradiţional – Inovativ
• Clasic – Contemporan
• Local – Regional – Naţional – Internaţional
• Centru – Periferie (Capitală – Regiune)
• Organizaţii (procese) – Proiecte (rezultate) – Indivizi (creativitate)
• Stat – Sectorul Privat – Societatea Civilă
• Amatori – Profesionişti
• Proiecte si iniţiative online sau offline
• Diversitate lingvistică

Situaţia actuală în politicile culturale ale Rep. Moldova

În cadrul proiectului pilot intitulat “Viziuni de viitor: politica culturală a Moldovei de la schimbări la viabilitate”[7], lansat de Fundaţia SOROS din Moldova în colaborare cu Fundaţia Culturală Europeană din Amsterdam, au fost organizate cinci dezbateri publice care au avut drept scop elaborarea unor viziuni de viitor asupra politicii culturale a Moldovei, propuneri şi măsuri practice de dezvoltare a sectorului cultural al Moldovei. Acest proiect a cristalizat cinci probleme strategice naţionale cu care se confruntă sistemul cultural în Moldova:

• Descentralizarea actului cultural şi asigurarea accesului egal al populaţiei la valorile culturale;
• Protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural. Păstrarea identităţii culturale;
• Reformarea coraportului Stat – Cultură;
• Participarea sistemului cultural la soluţionarea problemelor comunităţii
• Finanţarea Culturii: sporirea şi diversificarea surselor de finanţare.

Analiza şi compararea dilemelor europene şi a problemelor strategice ale Rep. Moldova oferă experţilor din domeniul culturii posibilitatea de a elabora o analiză SWOT a politicilor culturale la nivel naţional, regional, european. Proiectul “Viziuni de viitor: politica culturală a Moldovei de la schimbări la viabilitate” este prima incercare de acest gen în Rep. Moldova la nivel naţional şi constituie o platformă solidă care poate genera o politică culturală eficientă pe termen lung. În esenţă, raportul final al acestui proiect poate servi drept o componentă importantă a unui plan strategic în domeniul culturii de care trebuie să ţină cont guvernul, perlamentul, ministerul culturii, societatea civilă şi specialiştii din domeniul culturii în procesul elaborării politicii culturale a Rep. Moldova.

Metodologic au fost selectaţi cinci experţi din diferite domenii ale culturii şi managementului strategic care au avut ca obiect de studiu cinci domenii prioritare: artele interpretative, artele vizuale, literatura, industriile culturale ( televiziunea şi radioul, producerea şi distribuirea filmului, editarea şi realizarea cărtilor, publicitatea, presa, show-business-ul, meşşteşugurile populare) şi casele de cultură (ca mijloc de promovare a culturii la sate).

Experţii Asociaţiei ARS DOR au luat parte la dezbaterile publice, atelierele de lucru şi la conferinţa finală a proiectului şi în acest context ne propunem să expunem o analiză succintă a acestor domenii şi să oferim recomandări şi soluţii pentru politica culturală a Rep. Moldova

Printre problemele generale cu care se confruntă politicile culturale în Moldova pot fi evidenţiate:

• Lipsa unei politici culturale clar definite pe termen lung la nivel naţional şi regional
• Cadrul legal neadecvat
• Lipsa programelor de training pentru manageri şi specialişti în domeniul politicilor culturale
• Lipsa centrelor de cercetare culturală regională
• Absenţa dezbaterilor deschise pe teme importante, cum ar fi privatizarea culturii, legislaţie culturală, regionalizare
• Lipsa coaliţiilor in domeniul culturii în societatea civilă
• Dependenţa financiară a organizaţiilor nonguvernamentale din sectorul cultural
• Vizibilitate slabă, izolare
• Afaceri din domeniul culturii slab dezvoltate

Artele interpretative

Principiile fundamentale ale activităţii creatoare a teatrelor, circurilor şi organizaţiilor concertistice, modul de înfiinţare, reorganizare, lichidare, finanţare şi administrare a lor sunt stabilite în Legea cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice nr. 1421-XV din 31.10.2002. La moment în acest domeniu activează o reţea compusă din 11 teatre dramatice, de comedie şi muzicale, 3 teatre pentru copii şi tineret, Teatrul de Operă şi Balet, organizaţii concertistice (Filarmonica de stat, Sala cu Orgă, asociaţia concertistică „Moldova-concert”), colective artistice (două orchestre simfonice, o orchestră mixtă, o orchestră de cameră), reţea de instituţii de învăţământ muzical general (şcoli muzicale pentru copii) şi profesionişti (Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Şcoala medie specială de muzică, Colegiul de muzică). Lipsa unei politici culturale pe termen lung afectează grav activitatea instituţiilor din domeniul artelor interpretative. Drept consecinţă a situaţiei economice, sociale şi politice din Rep. Moldova, un număr impunător a specialiştilor din domeniul artelor interpretative au migrat masiv spre alte domenii de activitate sau în alte ţări, ceea ce a avut un impact negativ asupra dezvoltării domeniului artelor interpretative la nivel naţional. Sistemul de finanţare a instituţiilor de cultură nu este transparent şi nu stimulează creativitatea. Problemele prioritare ale artelor interpretative se încadrează perfect în capitolul: finanţarea culturii – sporirea şi diversificarea surselor de finanţare. Conducătorii instituţiilor din domeniu nu posedă cunoştinţe şi deprinderi de management ce le-ar permite să se adapteze la noile condiţii ale pieţii pentru promovarea produsului cultural. Artele interpretative au o piaţă mică de desfacere şi este preponderent concentrată în Chişinău, iar regiunile sunt practic deconectate de centru, deoarece nu există o politică de stimulare a turneelor în localităţile rurale. Factorul lingvistic înfluenţează atît pozitiv cît şi negativ promovarea artiştilor locali pe pieţele României, Ucrainei şi a Rusiei pe criterii etnice. Salariile mici (de 780 lei) pentru specialiştii în acest domeniu crează o criză a cadrelor, ceea ce inevitabil va afecta calitatea produsului cultural oferit de artele intrpretative atît pe plan naţional cît şi internaţional.

Recomandări:

• Apărarea adecvată a drepturilor de autor;
• Introducerea unor standarde pentru produsul artistic, protecţia consumatorului de falsuri şi nonvalori, adoptarea de regulamente ce ar interzice ori ar limita evoluţia artiştilor cu fonograme la concerte cu public fără ca aceasta să fie anunţat în prealabil;
• Stimularea pe cale fiscală a autorilor şi interpreţilor

Artele vizuale

Republica Moldova are o piaţă de desfacere foarte redusă pentru creaţiile artiştilor plastici. Criza economică şi socială impune artistul plastic să caute noi pieţi de desfacere şi promovare a operelor de artă în afara Rep. Moldova, drept rezultat mulţi artişti plastici abandonează domeniul sau migrează peste hotarele Rep. Moldova. Pînă la moment nu este clar definit statutul artistului plastic şi cadrul legal al activităţii artistului, ceea ce îl lipseşte pe artist de îndemnizaţii sociale şi scutiri de impozit pe venit. Artiştii plastici nu posedă cunoştinţe privind modul de organizare a activităţii lor în noile condiţii economice. Uniunea Artiştilor Plastici, care oferă artiştilor plastici o formă de organizare moştenită din sistemul sovetic atit din punct de vedere a managementului cît şi a modelului de funcţionalitate. Această structură este dependentă de injectările financiare din partea Ministerului Culturii şi Turismului, ceea ce o face ineficientă şi dependentă de politica promovată de partidele care sunt la guvernare. Totuşi arta profesionistă a scăpat de marginalizarea ideologică, dar a nimerit sub marginalizarea economică. Artiştii duc o lipsă acută de ateliere pentru activitate.

Din reţeaua de instituţii în domeniul artelor vizuale fac parte: Secţiile „Arta plastică” şi „Artele decorative, arhitectura şi designul” în cadrul Academiei de Ştiinţe, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, catedra de pictură şi grafică a Universităţii Pedagogice „Ion Creangă”, Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru”, şi a. În ultimii ani se consolidează o platformă a organizaţiior nonguvernamentale în domeniul artelor vizuale printre care cele mai active sunt: KSAK, ARS DOR, Papyrus-Art, MART, Galeria Aorta, etc.

Recomandări:

• Elaborarea şi promovarea legislaţiei privind Statutul Artistului;
• Reformarea sistemului de învăţământ prin introducerea practicilor artelor vizuale sincronizate la tendinţele actuale, tehnicile şi mediile noi în sistemul de învăţământ la toate nivelele, completarea şi rescrierea întregului curriculum, ajustarea metodologiei din sistemul de învăţământ si întregului concept privind educaţia la standardele internaţionale, crearea unui sistem metodologic pentru a ajusta predarea artelor vizuale în sistemul de învăţământ la toate nivelele;
• De introdus în nomenclatorul ocupaţiilor noţiunea de liber profesionist.

Literatura

În domeniul literaturii lipseşte o politică culturală de promovare şi susţinere a scriitorilor şi a produsului literar. Scriitorii sunt obligaţi în condiţiile economiei de piaţă să se ocupe de toate problemele legate de realizarea şi promovarea unui produs literar în mod individual. Scriitorii nu beneficiază de scutiri specifice fiscale şi de un sistem de asistenţă socială. În ceea ce privesşte cadrul legal: în Rep. Moldova nu există legi speciale privind literatura, cu excepţia unor legi generale ce fac parte din Legea Culturii.

Recomandări:

• Elaborarea unui proiect de modernizare a Muzeului literaturii;
• Crearea unei instituţii de agenţi literari;
• Crearea unui traseu turistic “literar”;

Televiziunea şi radioul

Aproape jumătate din populaţie (48%) consideră că mass-media din Moldova nu este liberă să prezinte ştiri şi comentarii fără cenzură din partea guvernării, arată datele Barometrului de opinie publică pentru luna octombrie 2008. Totodată, 65% din populaţie nu se simte liberă să critice deschis guvernarea. Conform datelor sociologice pentru 88% din populaţia Republicii Moldova, principala sursă de informare este televiziunea, aceasta fiind şi sursa în care 55% din populaţie are cea mai mare încredere[8]. Pentru 44% sursa principală de informare este radioul şi doar pentru fiecare al cincilea – ziarele.

În Rep. Moldova activează 190 de studiouri TV şi 42 de staţii radio. Autoritatea publică care reglementează activitatea în domeniul audiovizualului este Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Licenţele pentru emisie sunt eliberate în baza grilei de emisiuni de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Legea Audiovizualului şi deciziile Consiliului obligă fiecare canal să emită, cel puţin, 65% din volumul emisiunilor în limba de stat a ţării; 20 la sută muzică autohtonă din totalul emisiunilor muzicale; cel puţin 30% de emisiuni cu tematică culturală şi educaţională. Cotele emisiunilor cu destinaţie culturală din cadrul Companiei “Teleradio-Moldova” sunt următoarele: Radio-Moldova – 34.5%; TV-Moldova 1 – 23% în limba româna şi 3% în limbile minorităţilor etnice. Nu există informaţie statistică despre cotele emisiunilor cu destinaţie culturală de la celelalte studiouri TV şi staţii radio. Există o influenţă puternică a “factorului rus” pe piaţa mediatică a Rep. Moldova, care promovează cultura şi valorile acestei minorităţi etnice. Programele posturilor de televiziune din Moldova nu fac faţă concurenţei cu cele ale posturilor din ţările vecine, în special România şi Rusia. Posturile locale de televiziune şi radio îşi completează serviciile de programe în mare parte pe retransmiterea posturilor de popularitate străine în detrimentul producţiei proprii, astfel limitând participarea oamenilor de cultură din ţară şi promovarea culturii naţionale. Doar un singur post de radio – „Radio Moldova” – are acoperire naţională. Dintre cele 3 reţele naţionale de televiziune doar „Moldova 1” este pusă la dispoziţia producătorului local.

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat şi un şir de legi, care reglementează activitatea unor instituţii din domeniul industriilor culturale. A fost adoptat Codul audiovizualului al Republicii Moldova nr. 260-XVI din 27.07.2006. ce are drept scop asigurarea apărării drepturilor consumatorului de programe de a recepţiona informaţii corecte şi obiective, care ar contribui la libera formare a opiniei, asigurarea drepturilor radiodifuzorilor la libertate editorială şi libertate de exprimare, instituirea principiilor democratice de funcţionare a audiovizualului din Republica Moldova. Decalajul între legea scrisă şi implementarea legii în practică este enorm şi necesită intervenţii suplimentare petru a armoniza cadrul legal al audiovizualului la standardele europene. Acest domeniu este un teren de luptă extrem de politizat şi de interes major pentru actuala guvernare cu scopul de a monopoliza piaţa mediatică şi a o transforma în instrument ideologic în campania electorală din 2009. Drept exemple pot servi „prihvatizarea” posturilor de radio “Antena C” şi a postului de televiziune “Euro TV”, şi hărţuirile radioului “Vocea Basarabiei”, a postului de televiziune “PRO TV” etc.. 41% dintre respondenţi ai BOP 2008 (cu 10% mai mulţi decât în 2006) cred că Compania publică „Teleradio-Moldova” reflectă evenimentele prin prisma intereselor partidului de guvernământ. Doar fiecare al cincilea respondent este de părerea că la televiziunea şi radioul public au acces egal toate partidele politice.

Recomandări:

• Asigurarea reformei audiovizualului din Moldova în conformitate cu cerinţele Codului audiovizualului: crearea a 11 reţele naţionale (5 TV şi 6 radio);
• Asigurarea a 80% din volumul de emisie cu programe în limba română;
• Dezvoltarea producţiei autohtone şi limitarea retransmisiunilor etc.

Producerea şi distribuirea filmului

Bazele cinematografiei în Rep. Moldova au fost puse odată cu fondarea studioului „Moldova-film” în anul 1952. În perioada sovetică a anilor 80 Studioul „Moldova-film” producea anual peste 25 de filme documentare, câte 3-4 filme de ficţiune de lungmetraj şi 4 filme de desene animate, însă după căderea URSS a început declinul acestui domeniu din considerente economice, ceea ce a favorizat apariţia unor studiouri particulare, care erau mai mult orientate spre proiecte comerciale.

Coordonarea domeniului cinematografic în Moldova în perioada 2001 – 2005 a fost realizată de către Departamentul Cinematografie din cadrul Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Scopul departamentului era promovarea politicii de stat în sfera producţiei cinematografice, reglementarea activităţii cinematografice în domeniul privat, crearea condiţiilor necesare pentru producerea, difuzarea, exploatarea, restaurarea şi conservarea operelor cinematografice de înaltă valoare artistică. În 2005 Departamentul a fost transformat în Direcţia Cinematografie pe lângă Ministerul Culturii şi Turismului, iar în 2006 a fost lichidată şi direcţia dată. La moment lipseşte o strategie de relansare, producere şi promovare a producţiei cinematografice. Studioul “Moldova-film” reprezintă o instituţie, care şi-a păstrat capacităţile de producţie pe care le-a moştenit de la sistemul centralizat. După privatizarea cinematografelor doar o parte din ele şi-au restabilit activitatea. Cu excepţia cinematografului „ Odeon”, în care o parte din producţie este prezentată în limba română, toate celelalte cinematografe rulează filme importate prin sistemul de distribuţie din Rusia şi prezentate în limba rusă, deoarece în Moldova lipseşte un centru de dublare/subtitrare a filmelor în limba română. Majoritatea studiourilor particulare s-au specializat în producerea de spoturi publicitare, filme documentare sau de scurtmetraj. Pentru relansarea producţiei cinematografice este necesară atragerea investiţiilor străine.

Recomandări:

• Este necesară elaborarea şi adoptarea Legii cinematografiei, care, ar prevedea şi mecanismul de inventariere, păstrare şi difuzare a filmelor din arhiva studioului “Moldova-film”;
• Elaborarea unui mecanism eficient de atragere a investiţiilor străine în producerea filmelor.

Editarea şi realizarea cărţilor

Politica de stat în domeniul activităţii editoriale este reglementată de Legea cu privire la activitatea editorială nr. 939-IV din 20.04.2000. Legea prevede principiile neadmiterii monopolizării, respectării deplinei libertăţi, consolidării şi modernizării bazei tehnico-materiale, organizatorice, juridice şi ştiinţifice în domeniu. De jure politica de stat în domeniul activităţii editoriale trebuie să fie orientată spre: a) susţinerea editării cărţii naţionale, completarea pieţei şi a fondurilor de biblioteci cu ediţii în limba de stat, asigurarea cu literatură necesară a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a instituţiilor de învăţământ, de cultură, ştiinţifice, juridice şi economice; b) editarea cărţii naţionale cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice şi cu concursul comunităţilor naţional-culturale. Însă de facto nu există o politică de promovare a cărţii pe piaţa internă. Editurile participă la licitaţii pentru realizarea comenzilor de stat de editare a manualelor, dar aceste licitaţii nu sunt transparente şi nu există condiţii clare de determinare a învingătorilor licitaţiilor. Recent Parlamentul Rep. Moldova a votat în primă lectură un proiect de lege, “pentru modificarea si completarea Legii nr. 939-XIV din 20 aprilie 2000 cu privire la activitatea editorială”, ceea ce a stîrnit nemulţumirea editurilor, deoarece această modificare practic instaurează un sistem al cenzurii şi limitează libertatea de expresie. În ultimii ani comuniştii au favorizat editurile de stat prin alocarea de bani din bugetul public pentru a tipări operele marilor ideologi ai literaturii sovietice, cărti care sunt repartizate în bibliotecile din Rep. Moldova. Prin urmare editurile au fost şi sunt privite de guvernarea actuală ca un instrument ideologic. Cadrul legal inadecvat crează premize pentru o concurentă economică neloială, coruptă şi organizată pe principii corporative. Consumul de carte in RM este foarte mic. După cum afirmă dramaturgul Dumitru Crudu: „Specia cititorului de carte e pe cale de dispariţie. Se cumpără şi se citeste foarte puţin. Cărţile sunt editate în tiraje foarte mici care, de obicei, în cazul prozei, nu depaşesc o mie de exemplare, iar în ce priveşte poezia, două sute sau cinci sute. O carte care se vinde intr-un tiraj de o mie de exemplare se consideră un bestseller.” Sistemul de librării e la pamânt. Fondul de cărti al bibliotecilor, mai ales al celor din spaţiul rural, este destul de sărăcăcios”. Majoritatea absolută a producţiei de carte este realizată de către companiile particulare. Principala piaţă de desfacere a produselor editoriale este piaţa României, cu toate acestea este necesară promovarea editurilor pe piaţa internaţională.

Editarea de cărţi beneficiază de scutiri la taxa pe valoarea adăugată. Cadrul juridic al activităţii bibliotecilor este reglementat de Legea cu privire la biblioteci nr. 286-XIII din 16.11.1994. Legea stabileşte principiile de bază ale activităţii bibliotecilor: accesibilitatea, neangajarea politică, autonomia profesională. Librăriile nu beneficiază de înlesniri fiscale.

Recomandări:

• Participarea activă a Statului în calitate de beneficiar al produsului cultural. Se impune un mecanism transparent şi eficient de procurare de către Stat a producţiei editoriale. Mecanismul ar trebui să presupună lista priorităţilor în achiziţionarea apariţiilor editoriale. Ar trebui să fie nominalizate acele structuri statale, care vor fi abilitate să formuleze comanda de stat în editarea cărţilor.
• Promovarea editurilor pe piaţa internă si internaţională;
• Paralel cu optimizarea raporturilor cu autorităţile statale, se cere şi instituirea unor organizaţii de autoreglementare în domeniu;
• Educarea cititorului, promovarea interesului faţă de carte prin organizarea de lecturi publice în şcoli, biblioteci, muzee;
• Sprijinirea editurilor independente şi crearea de  parteneriate cu editurile din străinătate;
• Crearea unui Institut al Cărţii şi a unor proiecte educaţionale în cadrul acestui Institut; organizarea lansărilor de carte în raioane;
• Fondarea unor edituri sau filiale în raioane;
• Instituirea unor Fundaţii culturale în raioane.
• Organizarea unor cluburi de lecturi pentru găzduirea întâlnirilor cu scriitorii, a unor conferinţe mobile în casele-muzee ale scriitorilor;

Publicitatea

Legea cu privire la publicitate a fost adoptată la 27 iunie 1997. Ea reglementează activitatea a aproximativ 200 de agenţii ce prestează servicii în domeniul publicităţii în Rep. Moldova. Multe prevederi ale Legii cu privire la publicitate şi-au pierdut actualitatea şi necesită o delimitare mai clară definiţia noţiunii de publicitate. Piaţa publicitară se dezvoltă dinamic şi creşte anual cu 25-40%. Companiile multinaţionale nu sunt interesate de piaţa Moldovei. Majoritatea spoturilor publicitare sunt produse şi difuzate în limba rusă, nu contribuie la dezvoltarea culturii naţionale şi la susţinerea oamenilor de cultură, a limbii române.

Recomandări:

• Este necesară trecerea producţiei şi difuzării publicităţii la limba româna, ca mijloc de conservare şi promovare a culturii naţionale.

Presa

Activitatea în domeniul presei este reglementată de către Legea Presei adoptată la 26 octombrie 1994. Această lege stabileşte relaţiile dintre mijloacele tipărite de informare în masă, stat şi societate prin recunoaşterea drepturilor şi determinarea sferei de obligaţii ale jurnaliştilor şi ale mijloacelor de informare în masă. În februarie 1999 prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 277-XIV a fost aprobată “Concepţia despre susţinerea şi stimularea de către stat a mijloacelor de informare în masă, pentru anii 1999-2003”. Multe din revedrile acestor legi au rămas neaplicate pînă în prezent. Statul nu a creat mecanisme economice efective, care să contribuie la dezvoltarea presei naţionale. Nu există prevederi legale în vederea susţinerii de către stat a mijloacelor de informare în masă în limba română.

Conform datelor sociologice doar 26% din populaţia Rep. Moldova primesc informaţia din presa scrisă. Pentru a schimba situaţia din domeniul presei scrise este necesar de diversificat oferta de publicaţii autohtone. Nu există facilităţi pentru mijloacele de informare în masă, inclusiv în domeniul fiscal.

Recomandări:

• Informarea societăţii civile cu privire la deciziile luate de autorităţi, de discuţii publice ale proiectelor culturale şi formarea unor Consilii din reprezentanţi ai societăţii civile pentru analiza cheltuielilor publice în domeniu;
• Protejarea profesioniştilor din cultură şi mass-media prin reintroducerea onorariului ca formă de remunerare pentru evoluare în presă, la radio şi televiziune.
• Lansarea Fondului electronic al valorilor culturale din R. Moldova plasat în Internet.

Meşteşugurile populare

Cadrul juridic pentru activitatea meşterilor populari în vederea păstrării meşteşugurilor artistice populare şi dezvoltării lor pe baza tradiţiilor autentice ale artei populare este reglementat de Legea privind meşteşugurile artistice populare Nr.135-XV din 20.03.2003. Meşterul popular poate să-şi desfăşoare activitatea în diferite forme juridice de organizare. În Republica Moldova există 3 389 formaţiuni artistice de amatori.

Cele mai dificile obstacole în practicarea meşteşugurilor populare în Republica Moldova sunt create de lipsa pieţei de desfacere, importul materiei prime, aprecieri necompetente a valorii artistice a lucrărilor şi de includerea meşterilor populari în categoria generală de întreprinzător.

Recomandări:

• Susţinerea financiară şi legală de către stat a meşteşugurilor tradiţionale în condiţiile noii economii de piaţă;
• Dezvoltarea afacerilor proprii ale meşterilor populari orientată spre industria turismului şi export

Show-business.

Show-businessul rămâne cu mult în urmă faţă de realizările ţărilor vecine. O piedică în dezvoltarea rapidă a show-bussinesului este în mare măsură piaţa de consum mică şi săracă.

Recomandări:

• Modernizarea cadrul legal;
• Instruirea specialiştilor din sectorul show-businessului în companii străine prin intermediul internshipurilor;
• Elaborarea unui mecanism eficient de atragere a investiţiilor pentru modernizarea şi dezvoltarea show-bussinesului în Moldova.

Casele de cultură.

În perioada sovetică casele de cultură erau privite ca una din principalele verigi în activitatea ideologică a regimului comunist cu masele. Majoritatea activităţilor culturale desfăşurate în incinta caselor de cultură, aveau o tentă clară propagandistică. Astăzi doar 1223 de case de cultură continuă să activeze, deşi doar 476 (37%) sunt în stare tehnică satisfăcătoare, 665 (53%) de clădiri necesită reparaţii capitale, iar 108 de edificii au ajuns într-o stare avariată.

Statul nu are o politică de dezvoltare şi reorganizare a caselor de cultură, iar unele reforme rău administrate şi lipsa finanţelor au dus la distrugerea multor case de cultură. Problemă actuală este retragerea din activitatea caselor de cultură a specialiştilor calificaţi. Casele de cultură din sate sunt astăzi subordonate Primărilor şi consiliilor locale. Fiind subdiviziuni ale administraţiilor locale, casele de cultură, în majoritatea cazurilor, nu sunt persoane juridice. În procesul de transmitere a caselor de cultură la balanţa administraţiilor locale nu s-a ţinut cont de posibilităţile acestor comunităţi de a întreţine activitatea căminelor culturale. Casele de cultură au fost şi ar trebui să rămână principala instituţie de promovare şi organizare a activităţilor culturale în satele din Moldova.

Printre ultimele iniţiative eşuate ale guvernului pot fi menţionate: Programul de dezvoltare a regiunilor, 2005-2015, numit “Satul moldovenesc” ce include următoarele priorităţi: protecţia patrimoniului cultural local; promovarea politicilor culturale privind tineretul; restaurarea şi dezvoltarea caselor de cultură, librăriilor şi muzeelor regionale; implementarea unor modele europene de dezvoltare a localităţilor rurale. Un alt proiect al guvernului pentru anii 2005-2009 este “Modernizarea ţării – bunăstarea poporului” care promovează conceptul moldovenismului prin cultură şi care în aparenţă susţine diversitatea de forme şi genuri a creaţiei artistice şi a activităţii culturale. În loc să susţină instituţiile culturale de stat şi a celor non-guvernamentale utilizează banii publici pentru promovarea imaginii partidului comunist prin „iniţiative” gen „Caravela Culturii”[9] care din anul 2005 pînă în 2007 pe bani publici au realizat 606 de „activităţi culturale” după modelul concertelor în perioada sovetică, cînd artiştii erau obligaţi şi siliţi să dea prezentări din sat în sat pentru a împlini şi supra-împlini programele cincinale.

Recomandări:

• Nivelul raional trebuie să devină o verigă importantă în gestionarea procesului cultural în ţară;
• Lansarea proiectelor culturale pentru localităţile rurale; diversificarea şi decentralizarea proiectelor de la centru spre regiuni;
• Dotarea Caselor de cultură cu centre de informatizare şi conectarea lor la resursele Internetului;
• Închiderea caselor de cultură în comunităţile în care numărul populaţiei este mic, iar costurile de întreţinere sau reconstrucţie sunt enorme. Finanţele predestinate activităţilor culturale trebuie orientate spre oameni, nu imobile.
• Alocarea unor subvenţii fixe suplimentare pentru cultură în comune, care nu ar depinde de numărul de locuitori, ci de realizările comunităţii în domeniul culturii. Fondurile date ar putea fi distribuite de Comisiile speciale create la nivel raional în baza unor proiecte înaintate de casele de cultură locale;
• Organizarea de întâlniri cu responsabilii pentru cultură din raioane şi crearea în colaborare cu ei a unor proiecte culturale comune;
• Eficientizarea lucrului caselor de cultură, în ideea dezvoltării patrimoniului cultural local; se impune o colaborare strânsă cu instituţiile şcolare;
• Participarea statului în problema protecţiei sociale şi a integrării tinerilor specialişti în domeniu, în special de la sate;
• Reorganizarea secţiilor de cultură ale consiliilor raionale în direcţii culturale;
• Crearea sau relansarea unor spaţii pentru expoziţii, prezentări de carte, discuri şi alte evenimente culturale în localităţile rurale;
• Organizarea anuală a unor concursuri de creaţie, crearea unui fond de premii şi burse;
• Alocarea de resurse pentru informarea comunităţilor, crearea unei arhive/baze de date despre instituţiile culturale, iniţiativele culturale/artistice, artişti şi proiecte în domeniu;
• Pentru eficientizarea lucrului caselor de cultură, în ideea dezvoltării patrimoniului cultural local, se impune o colaborare strânsă cu şcolile locale. Anume în cadrul acestor colaborări pot fi întreţinute ansamblurile şcolare, formaţiunile şcolare, etc.

Recomandări şi soluţii generale: pentru Ministerul Culturii şi Turismului, Guvern, Parlament, societatea civilă şi experţi în domeniul culturii în Rep. Moldova

Reformarea coraportului Stat – Cultură

Ministerul Culturii şi Turismului trebuie la modul cel mai serios să se orienteze spre reformare şi ar trebui sa aibă funcţia de avocat al culturii. Ministerul Culturii şi Turismului trebuie să iasă din autoizolare prin: depolitizarea culturii, prin asigurarea transparenţei deciziilor luate de stat; dezbateri publice privitor la reforme legislative şi strategii de dezvoltare, prin asigurarea libertăţii de creaţie, autonomia creatorului, egalitatea oportunităţilor; prin depolitizarea problemei duble identităţi român-moldovean, ce are un impact negativ în evoluţia culturii, prin trecerea de la confruntare la dialog între sectorul civil şi factorii de decizie în domeniul culturii. Ministerul Culturii, Guvernul şi Parlamentul se face reponsabil de lipsa unei politici culturale clar definite pe termen lung la nivel naţional si regional şi trebuie să asigure realizarea acesteia în regim de urgenţă în parteneriat cu actorii principali în domeniul culturii. Reformarea cadrului legal ar fi un pas pozitiv spre soluţionarea coraportului stat-cultură.

Finanţarea Culturii: sporirea şi diversificarea surselor de finanţare

Sistemul financiar din Moldova are la bază modelul centralizat de finanţare a culturii moştenit din sistemul sovetic, care este depăşit şi nefuncţional. Teoretic fiecare Decizie a Guvernului privind distribuirea banilor publici în Republica Moldova este expediată pentru analiză în Comisiile parlamentare, apoi este legalizată de către Parlament prin lege cu un singur articol. Decizia cu privire la distribuirea fondurilor publice în raioane sau municipii aparţine în ultimă instanţă Consiliului raional sau municipal. Metodologia constituirii bugetului şi sistemul de gestionare a mijloacelor financiare necesită modernizare şi adaptare la noile condiţii ale economiei de piaţă. În realitate însă administratia publică locală este dependentă totalmente de injectările financiare de la centru şi nu este în stare să-şi constituie propriul buget, iar lipsa specialiştilor şi a cunoştinţelor în domeniul colectării de fonduri lipseşte APL de surse alternative în bugetul local. ONG-urile din domeniul culturii deasemenea sunt dependente financiar de donatori externi iar afacerile din domeniul culturii sunt slab dezvoltate. Sunt necesare schimbări  în sistemul fiscal pentru stimularea activităţilor culturii, în special pentru acele care se află în stare incipientă (primii 3 ani de activitate). Pe termen lung: adoptarea „Legii 1%” din venit să fie repartizat pentru sectorul non-profit, ar crea fonduri alternative cu destinaţie specială pentru activitatea culturii. Este nevoie de a modifica Legea privind Filantropia şi Sponsorizarea nr. 1420-XV din 31 octombrie 2002.  Deasemenea este nevoie de instruirea specialiştilor în domeniul colectării de fonduri, a planificării strategice şi a managementului intern în sectorul cultural neguvernamental şi cel public. Pe termen mediu: crearea unui Fond Cultural neguvernamental cu surse financiare atât de la stat, cât şi din surse alternative şi gestionat de un Consiliu de experţi independenţi ar soluţiona şi re-forma sistemul existent de finanţare a culturii în Moldova.

Descentralizarea actului cultural şi asigurarea accesului egal al populaţiei la valorile culturale: Este necesară descentralizarea întregului sistem administrativ în domeniul culturii. Definirea exactă a rolului fiecărui actor din sectorul cultural în ce priveşte administraţia centrală şi în teritoriu, iniţiere şi sensibilizare în favoarea unor cooperări importante cu societatea civilă şi a dezvoltării participative.

Bibliografie:

1. „Arts management in turbulent times: Adaptable quality management – Navigating the Arts through the winds of change, Boekmanstudies, Amsterdam, 2005
2. „Balancing Act: 21 Strategic Dilemmas in Cultural Policy”, Francois Matarasso, Charles Landry, Council of Europe Publishing, Cultural Policies Research and Development Unit, Policy Note No.4, April 1999
3. Barometrului de opinie publică, Institut de Politici Publice, octombrie 2008
4. Council of Europe/ERICarts „Compendium of Cultural Policies & Trends in Europe”, 8th edition, 2007
5. „Cultural Policies in Europe: A Comparative Approach”, Mario D’Angelo, Paul Versperini, Council of Europe Publishing, 1998
6. „Cultural Policies in Europe: A Compendium of Basic Facts and Trends”, ERICarts & Council of Europe, Bonn 2000
7. „Culture and Change in Moldova”, Yael Ohana, European Cultural Foundation & German Marshall Fund, January 2008
8. European programme of national cultural policy reviews (Cultural policy in Romania) national report and foreign experts report compiled by Jaques Renard, Culture and Heritage directorate, Council of Europe, 1999
9. „Politici şi strategii culturale”, Ministerul Culturii din România, 1997/1998, Legislaţie şi dezvoltarea politicii culturale, Dosarul seminarului, Sinaia, România, 6 – 8 iulie, 2000
10. Raport asupra studiului de evaluare a percepţiei publice privind procesul de integrare europeană şi implementare a PAUEM, Fundaţia Eurasia, IDIS Viitorul, CBS Axa, Chişinău, 2008
11. Realizarea Programului de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009, „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”(anul 2007), Chişinău, 2008
12. Raport Final „Politica culturală a Republicii Moldova: de la schimbări la reforme şi viabilitate”, Fundaţia Soros Moldova, Fundaţia Culturală Europeană, Chişinău, 2007
13. „Supporting Cultural Actors of Change in Belarus, Moldova and Ukraine”, Regional Review, Yael Ohana, European Cultural Foundation & German Marshall Fund, January 2008

[1] Politici si strategii culturale, Ministerul Culturii din Romania, 1997/1998, Legislaţie şi dezvoltarea politicii culturale, Dosarul seminarului, Sinaia, România, 6 – 8 iulie, 2000

[2] Council of Europe/ERICarts “Compendium of Cultural Policies & Trends in Europe”, 8th edition 2007 (http:www.culturalpolicies.net)

[3] „Arts management in turbulent times: Adaptable quality management – Navigating the Arts through the winds of change, Boekmanstudies, Amsterdam, 2005

[4] Council of Europe/ERICarts “Compendium of Cultural Policies & Trends in Europe”, 8th edition 2007 http:www.culturalpolicies.net)

[5] Rezoluţia cu privire la rolul culturii în Uniunea Europeană, Consiliul European, 26 noiembrie 2001, care preia multe din punctele cuprinse în „Raportul Ruffolo” şi invită Statele membre „să considere cultura ca un element esenţial al integrării europene, mai ales în contextul extinderii Uniunii.”

5 Matarasso, Francois and Landry, Charles, Balancing act: 21 strategic dilemmas in cultural policy, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 1999

[7] http://www.soros.md/docs/raportul_final.doc

[8] „Barometrul opiniei publice” IPP, octombrie 2008, Chisinau

[9] „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului” (2007) Program de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009, Chişinău, 2008

——————————————————————————————

Strategic Planning for Learning Organisations in the Cultural Sector

A new book by Lidia Varbanova

Efficient management and leadership of any cultural organisation are immensely connected with the strategic planning process. Setting up the mission and vision, diagnosing and analysing the current situation within a constantly changing environment, elaborating the right set of strategies, functional plans and actions to achieve a desired future state and making them happen, actually cover the whole spectrum of functions that a successful manager needs. Creating tomorrow today is not an easy process but, if we do not envisage where we want to be, why and how to get there, ’tomorrow’ may not be the one we dreamt about. The concept of a “learning organisation” has become increasingly popular for modern organisations in all sectors, including arts and culture. It refers to the ability of an organisation to transform itself within a constantly changing context and escalating complexity by using unlimited mental capacity of its members, their ability to think critically and creatively.

Why this book is unique

• Strategic planning tools in the book are adapted well to the uniqueness of a cultural organisation and creative processes. The author understands well how cultural and artistic organisations operate in a constantly changing environment and financial pressure.

• The book proposes a well elaborated set of strategies (main organisational strategies, marketing and product strategies, as well as functional strategies) and provides plenty of examples on how these strategies could be elaborated and implemented in the cultural sector.
• The book offers a set of elements of the human resource management system in a cultural organisation and deals with diverse strategies related to human resources, especially the one which stimulate motivation, education and development.
• The author discusses complicated marketing concepts and terminology in a digested and simple language, with examples on using marketing-mix concept, developing audiences, elaborating communication plans in the arts.
• The book provides a clear practical orientation on the main elements in financial planning process in a close relation with fundraising techniques and practices, as well as sponsorship and alternative methods of support.
• The value of the book is also that each chapter ends with a clear guidelines and examples on how a concrete part of a strategic plan might look like. It is a well elaborated “guidebook” providing step-by-step practical help in elaboration of a strategic plan for any type of cultural organisation.

This book is a useful resource for cultural managers, directors of cultural organisations, cultural mediators, Board members, policy-makers, or project leaders who need a step-by-step approach in understanding the theoretical framework, the process of developing and the application of a strategic plan for a concrete organisation in the cultural sector (be it state subsidized, business-orientated or non-profit). The book is also useful for cultural researchers, consultants, students and academia as it provides a bridge between theory and practice, between methodology and its use in the management planning process. Artists could also benefit from the handbook, as it would help them to shift their mind from creative processes into the pragmatic language of management and economy in order to learn how to handle their organisations or projects in the long-term and within today’s world of money and markets.

The book is supported by the European Cultural Organisation and MATRA Programme of the Dutch Government, published in Russian and Romanian by Soros Foundation Moldova. The English edition will be published in 2011.

See photos from the launch of the book in Chisinau, Moldova: http://www.lidiavarbanova.ca/main/gallery/book-launch-moldova/

——————-

“I think Lidia Varbanova’s book would indeed be a welcome addition to the cultural management field here in Canada. I would have welcomed such a resource back in 1999, when the NAC embarked on its first Strategic Plan: despite having been in the arts management business for many years, I had gained no experience in this area.  It is indeed needed and very helpful.”