Syndrome Dor
La sfirsitul anului 2002, pictorul Ghenadie Sontu a expus, la sediul Aliantei Franceze din Chisinau, o serie de lucrari adunate in expozitia personala Syndrome Dor. Conceptul-cheie al colectiei este dorul, apreciat in cazul de fata ca o lumina descoperita in interiorul copiilor, perceptie a unei stari sufletesti imprimate de intimitate si lirism needulcorat. Mult citatul dor, considerat de unii o notiune intraductibila, reprezentativa pentru spiritualitatea romaneasca, se manifesta ca un termen deschis, disponibil de a asimila sensuri noi. Diversitatea chipurilor de copii ii exprima polivalenta.
Chipurile surprinse degaja un aer de simplitate, implicind si o impresie de indeterminare. Copii cu funda, copii cu breton, tunsi scurt sau cu parul putin mai lung, surprinsi singuri sau la sinul mamei. Un copil cu fata brazdata de umbre si lumini, un copil blond cu nasul inrosit. Un baietel timid cu o palarie cocheta, multi bebelusi cu priviri largi, dar pierdute, baieti si fetite de 4-5 ani, lolite si adolescente. Intilnim si imagini ale unui arlechin cu o expresie copilaroasa.
In mod pregnant, putem delimita trei tipuri de reprezentare plastica: unul mai apropiat de tiparele realitatii, plasate mai curind pe linia traditiei fotografic-picturale din seria portretelor de familie; altul care foloseste chipul ca material de abstractizare si deconstruire a formelor (un chip de fetita pictat doar cu un singur ochi, celalalt fiind aglutinat de pasta unui halou negru, in tabloul Loli) si al treilea, folosit, mai cu seama, ca pretext pentru un exercitiu de virtuozitate coloristica.
In conceptia autorului, copiii sint „purtatori de dor“, mesageri ai luminii intr-o lume marcata de un melanj paradoxal de inocenta si suferinta. Mesajul este evident liric, dar ferit de idealizare si ton dulceag. Culorile au o mare importanta in „gestionarea“ dorului in logica intregii expozitii. O anume melancolie razbate din alaturarea chipurilor expuse. Nuantele pastelate – indicii ale unui context impregnat de tristete si de absenta – alterneaza cu cele explozive, care mentin vitalitatea si expresivitatea. Compozitiile pot fi apreciate ca hierofanii ale dorului, nostalgie a unei atmosfere implinite.
Lucrarea cu trei capete de bebelusi – compusa din doar citeva linii – fixeaza, pe de o parte, o nota abstracta, intr-o perspectiva a dematerializarii, iar, pe de alta parte, exprima o lume saraca, devitalizata, descrisa indeosebi prin lipsuri.
Un element recurent in cadrul seriei de lucrari semnate de Ghenadie Sontu este lingura goala care insoteste reprezentarea mai multor chipuri de copii. Impresionanta este utilizarea lingurii si ca arcus in mina unui batrin istovit, la fel de vulnerabil ca un copil (Regele innebunit). Prezenta ei accentueaza un mediu precar, sarac, de un dramatism subtil, care se interiorizeaza si se izoleaza, refuzind deschiderea spre lume. In plus, pinzele lui Sontu pun in relief si caracterul obiectual al lingurii.
Trebuie sa amintim ca alegerea dorului ca laitmotiv pentru o expozitie de pictura este pe cit de antrenanta, pe atit de sensibila si delicata. Dorul este cvasi-omniprezent in creatiile folclorice. De asemenea, el constituie pretextul unor dezvoltate speculatii filozofice noiciene. Preluarea unei notiuni din patrimoniul cultural in jurul careia s-a brodat o intreaga mitologie a constituit un test dificil de originalitate. Atitudinea pictorului nu este ironica sau parodica si nici nu expune o varianta de rediscutare polemica a unui concept tocit prin utilizare frecventa. Este vorba mai degraba de asumarea personala a liniei lirice si neidealizate a dorului, abordarea autorului mizind pe o reactie de recunoastere.
Pictorul Ghenadie Sontu, purtator, la rindul sau, al sindromului, a cautat modalitati de a-i da dorului concretete si expresivitate. Demersul lui artistic este insa continuat de intentia dematerializarii, gest prin care marca lui auctoriala devine si mai pregnanta. Talentul sau protejeaza seria pinzelor de coliziuni semantice deranjante si impune o expozitie plina de sugestie si personalitate.
